Două filme, două povești și un dialog despre literatură, memorie și cinematografie. Întâlnire cu regizorul Dumitru Grosei

Miercuri, 11 noiembrie 2026, începând cu ora 13.00, la Colegiul Național Pedagogic „Vasile Lupu” Iași, organizăm o nouă întâlnire în cadrul proiectului cultural „Film & Literatură”, avându-l ca invitat pe regizorul și producătorul de film Dumitru Grosei. Programul include proiecția a două filme semnate de acesta, „Cartea” și „Cadoul”, urmate de o discuție despre universul cinematografic, sursele de inspirație și relația dintre literatură și imaginea filmică.

Cu o experiență de peste trei decenii în cinematografie și management cultural, Dumitru Grosei a colaborat cu regizorul francez Bertrand Tavernier la filmul „Capitaine Conan”, a realizat filme de ficțiune și documentare, printre care lungmetrajul „Sataroverii”, distins cu un premiu al Uniunii Cineaștilor din România. Este fondatorul și președintele Asociației Cineaștilor Independenți „Alternative Cinema” din Republica Moldova, inițiator al proiectului „Zilele Filmului Românesc la Chișinău” și al Laboratorului de Dramaturgie Cinematografică LitFilm. În perioada 2016-2017, a deținut funcția de director al Arhivei Naționale de Film a Republicii Moldova.

Evenimentul își propune să le ofere elevilor oportunitatea de a descoperi cinematografia din perspectiva celui care construiește povești prin intermediul imaginii, de a înțelege mecanismele creației cinematografice și de a explora legăturile dintre literatură, memorie, identitate și artă.

Întâlnirea propune o experiență culturală și educativă în care proiecția de film devine punctul de plecare pentru reflecție și dialog. Prin intermediul celor două producții, elevii sunt invitați să descopere felul în care poveștile capătă noi sensuri atunci când trec din paginile cărților pe ecran și cum cinematografia poate deveni o formă de explorare a memoriei, sensibilității și condiției umane.

Discuția va fi moderată de Diana Vrabie, iar coordonarea evenimentului le revine profesorilor Elena Mănucă și Claudiu Robu. Elevii participanți au optat, în anul școlar 2026/2027, pentru cursurile opționale „Educație prin film: de la carte/scenariu la documentar și film artistic” și „Filmoteca pentru adolescenți”.

„Film & Literatură”, parte din Programul „ConnectArt” al Proiectului de management MNLR Iași (2022-2027), este o invitație la apropierea tinerilor de arta cinematografică și literatură, la întâlnirea directă cu creatorii și la descoperirea unor noi perspective asupra culturii contemporane.

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Twitter
Email
Caută