Domeniile Averești | Degustare de vinuri cu bucate tradiționale moldovenești @ Corks Cozy Bar
La marginea României, în nord-est, în mijlocul ținuturilor scăldate în soare și struguri ale Podgoriei Huși, se găsește Centrul Viticol Averești. Vița de vie a fost cultivată aici, în inima zonei culturii Cucuteni, de mii de ani, iar pe data de 18 iulie, joi, la ora 19:00, vom degusta o serie de vinuri bogate în istorie și tradiție.
Împreună cu Domeniile Averești, lansăm o degustare nouă cu vinuri românești vechi, cu două superstaruri mai puțin întâlnite, dar apreciate peste tot în lume: Busuioaca și Zghihara.
Pe departe, licoarea fină care definește Podgoria Huși este celebrul vin de Zghihară, autentic românesc. Strugurii de culoare verde-gălbui, cu pete ruginii, dovadă a mângâierii soarelui, din care se obține un vin alb sec, ușor, cu un gust acrișor. Busuioaca de Bohotin, la fel de celebră, este un soi pur românesc care ne încântă cu vinuri puternic aromate. Averești se numără printre cele câteva zone viticole din România care obțin din boabele violet-roșcate, o Busuioacă rosé, memorabilă.
Alături de platouri tradiționale cu bucate moldovenești, vom degusta următoarele vinuri:
– Briant Sauvignon Blanc
– Diamond Busuioacă de Bohotin vinificată în alb
– Diamond Zghihară – o explozie de fructe tropicale
– Busuioacă de Averești Junior Rose
– Z.Indi – Zghihară cu drojdii indigene – în premieră la Corks!
Vă așteptăm cu drag la degustare!
Rezervări: 0730 758 527
Bilet: 90 RON
Vrei să fii la curent cu cele mai noi Evenimente, Filme și Festivaluri din România ?
- Calendar Evenimente din România
- Calendar Evenimente din București
- Program Filme București
- Calendar Festivaluri Romania
—
Sursa: Facebook Corks Cozy Bar