Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti
Expoziții

Diametral @ Galeria Aparte – UNAGE

Diametral @ Galeria Aparte - UNAGE Iași

Diametral @ Galeria Aparte – UNAGE

Expoziție a studenților specializării Fotografie, Video, Procesarea computerizată a imaginii, din cadrul Facultății de Arte Vizuale și Design a Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași

30 martie – 5 aprilie mai 2026 | Deschiderea: luni, 30 martie, ora 18:00

Expun studenții anului II licență Foto-Video: David-Cristian Albu, Patricia Belous, Jesica Blejeru, Aurelia-Maria Cotoc, David-George Chelariu, Raisa-Maria Gavril, Robert-Mihail Golodniuc, Adelina-Elena Istrate, Luca-Ştefan Iuriciuc, Tudor Matei Laic, Luiza-Maria Maftei, Cristina-Georgiana Marcu, Alexandru Eduard Onofrei, Antonia Păscăriţa, Andreea Pînzari, Andreea Popa, Diana Roca, Lăcrămioara Tomescu, Emil Ungureanu, Rebeca-Maria Zugrăvel.

Coordonatori: asist. univ. drd. Cătălin Marinescu, conf. univ. dr. Cătălin Soreanu

Argument

Sub umbrela conceptuală DIAMETRAL, expoziția investighează limitele și mecanismele de limitare care structurează experiența contemporană, dar și strategiile prin care acestea sunt negociate, internalizate sau depășite. Lucrările reunite operează într-un registru extins de medii (de la performance documentat video, fotografie și obiect, la instalație sonoră și intervenții conceptuale) configurând un câmp de tensiuni între constrângere și posibilitate. Prin practicile artistice abordate, proiectul expozițional cartografiază un teritoriu al negocierii continue, cu granițe simultan impuse, asumate și reconfigurate.

În lucrările studenților din anul II ai specializării Foto-Video, FAVD, UNAGE Iași, standardele de frumusețe și mecanismele de etichetare socială sunt expuse prin gesturi performative documentate video, în timp ce obiectele consumeriste devin substituenți ai identității, reducând subiectul la forme vandabile și recognoscibile. Corpul uman apare ca teritoriu negociat, în imagini fotografice cusute sau colate și recompuse analogic sau subliniază o logică a absenței, prin reprezentări ale unor umbre abstracte. În același registru, mecanismele de control și supraveghere sunt recontextualizate în spații (pretins) confortabile, unde privitorul devine simultan subiect și obiect al observației.

Dimensiunea birocratică a limitării este abordată prin documente manuscrise excesiv de lungi sau prin formulare absurde pentru inițiative culturale imposibil de realizat, expunând disfuncționalitatea sistemelor administrative. În paralel, logica schimbului și a „gratuității” este problematizată prin dispozitive participative (precum fortune cookies condiționate de cedarea datelor personale) care reflectă economia invizibilă a platformelor digitale.

Mediatic, DIAMETRAL răspunde efortului studenților de a înțelege și de a experimenta expoziția ca format artistic / mediu de expresie, unde diversele formate și rezolvări creative includ obiect, instalație și imagine fotografică, alături de video sau performativitate pentru cameră. În acest fel, studenții operează cu diverse tipologii de elemente de limbaj, argumentate prin explorarea relației active pe care acestea le dezvoltă cu mediile de expresie artistică.

Evenimentul se înscrie în șirul inițiativelor expoziționale similare din ultimii ani ale studenților anului II Foto-Video, generic grupate sub denumirea FV2, precum I’ll be back (2017), Life on hold (2018), Duplex (2019), Întâmplabil (2021), Condițional Optativ (2022), Disonant (2023), Timeline (2024) și Pretext (2025), expoziții conturate în jurul exercițiilor de înglobare a contextelor personale ale participanților în relație directă cu conceptele tematice și formele de practicalitate artistică. – martie 2026 / UNAGE Iași

Imagine cover: detaliu din seria fotografică realizată de Cristina-Georgiana Marcu, studentă anul II licență la specializarea Fotografie, video, procesarea computerizată a imaginii, Facultatea de Arte Vizuale și Design, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași

Specializarea Foto-Video, Facultatea de Arte Vizuale si Design, UNAGE Iasi

Vrei să fii la curent cu cele mai noi Evenimente, Filme și Festivaluri din România

 

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Share

Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Twitter
Email
Caută