Dezastre naturale | premieră @ Green Hours

Duminică 27/09/2026
19:00

Dezastre naturale | premieră @ Green Hours

Duminică, 27 și LUNI, 28 septembrie, Teatrul LUNI de la Green Hours vă invită la premiera românească a piesei Dezastre naturale, de Lauren Gunderson.

Regizorul Alexandru Buescu și actrița Fulvia Folosea – una dintre cele mai apreciate voci din generația sa – aduc pe scena primului teatru independent din România un spectacol cel puțin provocator, atât pentru ei înșiși, cât și pentru publicul spectator.

Auzim șuieratul unei furtuni care se apropie. Lumina unui reflector se aprinde de fiecare dată când Angela pășește pe scenă. Din când în când, o „oglindă magică” își proiectează reflexiile în întreaga sală, creând senzația unei curse de mașini. În subsolul propriei case, vocea îngrijorată a Angelei răsună cu o întrebare aparent banală, dar încărcată de neliniște: „Are cineva semnal aici jos?”

„Dezastre Naturale” este un spectacol care vorbește despre ceea ce se întâmplă atunci când frica devine o stare permanentă, iar supraviețuirea ajunge să înlocuiască sentimentul de siguranță. Este, înainte de toate, o poveste despre violența domestică, despre frică, vulnerabilitate, curaj și despre lupta de a rămâne întreagă într-o lume dominată de abuz și tensiune.

Prin forța textului, interpretarea actriței Fulviei Folosea și viziunea regizorală a lui Alexandru Buescu, spectacolul invită publicul să privească dincolo de evenimentul teatral și să reflecteze asupra fragilității umane, a empatiei și a responsabilității pe care o avem, ca societate, față de victimele violenței.

„Dezastre Naturale” este un spectacol despre realitatea ascunsă din spatele aparențelor, despre vocile care cer ajutor (nu întotdeauna direct) și despre înțelepciunea, maturitatea emoțională și atenția de care avem nevoie pentru a le putea vedea, asculta și înțelege cu adevărat.

„Monodrama o urmărește pe Angela, o femeie care încearcă să-și păstreze echilibrul emoțional și psihic într-o realitate care îi testează permanent limitele.

Tema spectacolului este una universală. Violența împotriva femeilor nu ține de geografie, ci de contexte sociale și relaționale care pot exista oriunde.

Și în România fenomenul continuă să reprezinte o realitate alarmantă. În ultimii ani au fost raportate zeci de cazuri de femicid anual, iar datele oficiale indică mii de intervenții ale poliției în situații de violență domestică.

În 2025, peste 50 de femei au fost ucise de parteneri sau foști parteneri, iar între 2021 și 2025 au fost înregistrate sute de astfel de cazuri. În paralel, legislația românească a început să includă măsuri suplimentare de protecție, precum monitorizarea electronică a agresorilor și extinderea ordinelor de protecție.

La nivel european, aproximativ una din trei femei a fost victimă unei forme de violență fizică sau sexuală de-a lungul vieții. Fenomenul este recunoscut drept una dintre cele mai grave probleme de siguranță publică și de respectare a drepturilor fundamentale ale omului.

În acest context cel puțin îngrijorător, „Dezastre Naturale” propune un spațiu de reflecție și conștientizare. Nu oferă răspunsuri simple și nici soluții definitive. În schimb, pune întrebări esențiale, provoacă dialog și aduce în prim-plan o realitate pe care societatea nu își mai poate permite să o ignore.” (Alexandru Buescu)

Bilete: 100 de lei

Informații utile pentru public:

** bilete reduse la 1/2 pt. elevi, studenți, pensionari & alţi nevoiași ahtiaţi după muzică – în limita a 2 locuri, cu rezervare prealabilă pe rezervlagreen@gmail.com, pînă max. în preziua evenimentului!

… și 2 locuri gratuite, oferite cu plăcere studenților la Teatru, neapărat cu rezervare prealabilă pe rezervlagreen@gmail.com, pînă max. în preziua evenimentului!

Vrei să fii la curent cu cele mai noi Evenimente, Filme și Festivaluri din România ?

 

 

Program eveniment

Luni 28/09/2026
19:00
Duminică 27/09/2026
19:00
Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Twitter
Email
Caută