Decembrie 1989. Istoria eroilor unui ținut de verdeață și răcoare @ Sala Dalles
Evenimentul are loc pe 28 noiembrie, 19.00, Sala Dalles I. C Brătianu, str. Biserica Amzei 5-7.
Anul acesta, se împlinesc 35 de ani de la evenimentele din Decembrie 1989.
Încă nu s-a stabilit o variantă oficială. A revoluție, sau revoltă populară? A fost lovitură de stat, dictată din afară sau din interorul țării, sau din ambele părți, sau toate astea la un loc? Cert este că drintre toate țările foste comuniste care și-au schimbat regimul politic în 1989, doar în România a fost vărsare de sânge. Sunt peste 1.500 de victime și nu se știe, oficial, sau nu se vrea să se știe, nici în ziua de azi, după 35 de ani, cine este răspunzător de moartea acestor oameni. Se știe doar că, prin moartea lor, cei sacrificați au legitimat noua putere.
Spectacolul, ispirat de romanul Istoria eroilor unui ținut de verdeață și răcoare al scriitorului Radu Aldulescu, oferă o perspectivă asupra evenimentelor din decembrie 1989, întemeiată pe mărturii, o perspectivă care aparține victimelor.
Personajul central, Relu Golea, este un scriitor ajuns la capătul răbdării, care nu poate publica, întrucât cenzura comunistă nu îl consideră viabil din punct de vedere ideologic. Se aruncă într-o aventură disperată, împreună cu Andrei, un prieten care a încercat să facă teologie și medicină și a fost dat afară din facultate tot din motive ideologice fiind nevoit să-și câștige din greu traiul la Cooperativa de Confecții Metalice Glina. Se hotărăsc să fugă peste graniță, cu ajutorul călăuzei Pepino din Timișoara, visând să se realizeze în lumea liberă, cu riscul de a fi împușcați de grăniceri.
Dar odată ajunși în Timișoara, izbucnește revolta din 16 decembrie și sunt puși în fața unei opțiuni de destin: se ascund, sau se alătură celor, foarte puțini la început, care se revoltă împotriva regimulului comunist. Își riscă viața pentru libertate în țara lor.
În toiul evenimentelor desfășurate la Timișoara, Relu culege de pe Bega volume de Omagii la adresa președintelui Nicolae Ceaușescu ale scriitorilor în vogă. Află, astfel, o dată în plus, ce ar fi trebuit să facă pentru a deveni un scriitor publicabil: să scrie ode regimului și puterii politice comuniste. Relu va deveni un fel de Horatio care supraviețuiește spre a da mărturie despre adevărata față a evenimentelor din decembrie 1989 și spre a-și onora și plânge prietenii uciși în mod absurd, aparent arbitrar, intenționat, de fapt, pentru a legitima noua putere putere, responsabilă, în fond, de moartea lor.
Spectacolul reconstituie și recreează atmosfera acelor zile printr-un cadru vizual care surprinde povestea evenimentelor din Decembrie 1989, din
Timișoara și București, din perspectiva unor personaje marginale, tonice, tragi-comice, de un curaj nebun, care devin victime și carne de tun, în haosul dirijat, creat pentru legitimarea noii puteri.
Invitat de onoare: domnul prof. univ. dr. Daniel Șandru, director executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER).
Spectacolul se adresează atât celor care au trăit evenimentele, cât și tinerilor care merită să cunoască trecutul recent, pentru a putea înfrunta prezentul.
Spectacolul se dorește, totodată, un act de recunoștință pentru cei care ne-au adus libertatea.
Spectacolul este produs de Asociația Teatrul Proxim.
Durata: 1h20 min.
Distribuția: Cosmin Dominte, Vlad Jipa, Eduard Cîrlan, Patricia Ionescu
Scenariul: Radu Aldulescu
Regia: Alina Hiristea Aldulescu
Cadrul vizual: Ciprian Duică


Vrei să fii la curent cu cele mai noi Evenimente, Filme și Festivaluri din România ?
- Calendar Evenimente din România
- Calendar Evenimente din București
- Program Filme București
- Calendar Festivaluri Romania




