după I.L. Caragiale
regia: Alina Hiristea
Serviciul Spectacole pentru copii și tineret
Adaptare scenică: Alina Hiristea
Scenografie; Aurel Cucu
Distribuția Tudor Ostafie, Camelia Blidar Strat, Carmen Bulancea, Ruxandra Lăzărescu, Irina Oțoiu, Mihaela Pop
Alăturarea celor două opere literare în cazul nostru nu este deloc întamplătoare. Ele au ceva în comun ce nu este analizat. Şi anume educaţia. Propun în acest spectacol să privim ce se întâmplă cu educaţia, mai întâi în mediul familial, şi aici ne vom referi la “D-l Goe”, ca apoi să vedem ce se întâmplă cu educaţia bazată pe o pedagogie ce voia a fi ştiinţifică, în mediul instituţional, la şcoală, aşa cum vom vedea în partea a doua “Un pedagog de şcoala nouă”. Este un spectacol care se adresează deopotrivă copiilor, unde vor întâlni picanteriile cu care ne-a obişnuit de foarte mult timp Caragiale, dar şi pentru adulţi, ca un punct de reflecţie asupra a ceea ce însemnă educaţia vremilor surprinse de Caragiale şi poate să o privim obiectiv şi pe cea de azi.
Durata
60 minute




