Cusut cu ață albă
Irina Dragomir | Galeria Kulterra
Într-o lume în care adevărul a devenit negociabil, iar aparențele sunt adesea mai convingătoare decât realitatea, neîncrederea nu mai este o excepție. A devenit o condiție a vieții de zi cu zi, un reflex de apărare, uneori chiar o formă de luciditate. Dar câtă neîncredere ne putem permite înainte ca ea să se transforme dintr-un instrument de protecție într-o formă de captivitate?
Pornind de la această întrebare, expoziția Cusut cu ață albă explorează teritoriul ambiguu dintre adevăr și mistificare, dintre încredere și îndoială, dintre nevoia de certitudine și imposibilitatea de a o atinge. Este o investigație profund personală a Irinei Dragomir, care depășește însă granițele autobiografiei și devine un comentariu asupra lumii în care trăim.
Artista identifică trei surse ale neîncrederii: relațiile interumane, realitatea mediată de tehnologie și credințele lipsite de fundament rațional. Dintre acestea, prima rămâne cea mai dureroasă. Putem renunța la rețelele sociale sau putem pune sub semnul întrebării informațiile care ne asaltează, însă neîncrederea în ceilalți amenință însăși posibilitatea apropierii. Suspiciunea ne poate feri de dezamăgiri, dar ne poate condamna, în egală măsură, la singurătate.
Universul vizual al Irinei Dragomir traduce aceste tensiuni într-un limbaj exuberant, populat de personaje insolite, simboluri familiare și situații absurde. Culorile intense, contrastele puternice și compozițiile cu accente pop construiesc o estetică a seducției vizuale, sub care se ascund întrebări incomode. Lucrări precum Don’t Forget to Like and Share sau I Have a Selfie Addiction, Mr. Freud! chestionează spectacolul autenticității într-o societate obsedată de propria imagine, în timp ce People Lie și Doubt explorează fragilitatea adevărului în relațiile umane.
Expoziția marchează, totodată, o desprindere de convențiile picturii. Colajele din materiale reciclate, intervențiile textile și obiectele tridimensionale, printre care și surprinzătoarea serie Câini cu covrigi în coadă, deschid vocabularul artistei spre experiment și joc. Această diversitate dă naștere unui paradox fertil: o expoziție despre neîncredere devine posibilă tocmai prin încrederea tot mai mare a artistei în propriile idei și mijloace de expresie.
În lucrările Irinei Dragomir, umorul funcționează ca un mecanism de dezvăluire. Ironia face adevărul suportabil și ne invită să recunoaștem absurdul propriilor năravuri. Cusut cu ață albă nu caută răspunsuri și nici nu revendică monopolul adevărului. Ne invită, mai degrabă, să ne examinăm certitudinile, să acceptăm imperfecțiunea propriului discernământ și să înțelegem că îndoiala nu este neapărat opusul încrederii. Uneori, este chiar condiția ei.
