Cursa de șoareci @ TNB
Cursa de șoareci, în regia lui Erwin Șimșensohn, spectacolul care pune micile celule cenușii la treabă, este un irezistibil thriller clasic care îmbină umorul negru, suspansul, situațiile-limită, emoția și jocurile întortocheate ale minții.
Fiind vorba de Agatha Christie, „regina crimei”, bineînțeles că nimic nu este ceea ce pare, toată lumea are ceva de ascuns, iar surprizele se dezvăluie la fiecare pas… greșit. Astfel, un idilic decor britanic devine peste noapte locul de desfășurare a unui formidabil policier, în care fiecare gest reprezintă o potențială probă judiciară.
Într-un conac al Angliei rurale, în plină (și convenabilă) furtună de zăpadă, mai mulți călători excentrici rămân înzăpeziți, rupți de civilizație și de lumea din jur. Însă ce pare la început doar o situație neplăcută, la îndemâna protecției consumatorilor, se transformă rapid într-o cursă a suspiciunilor, temerilor și adevărurilor tăinuite. Și-asta pentru că la radio, printre știrile despre starea drumurilor și puțin jazz, se strecoară un anunț neliniștitor. O crimă s-a petrecut în Londra, iar suspectul, ale cărui semnalmente se potrivesc oricui (chiar și neobișnuiților vizitatori), este în libertate. Printr-un ultim apel înainte de căderea liniilor telefonice, poliția anunță că va trimite un agent la pensiunea izolată. Oare vinovatul se află chiar printre oaspeți?
Vrei să fii la curent cu cele mai noi Evenimente, Filme și Festivaluri din România ?
- Calendar Evenimente din România
- Calendar Evenimente din București
- Program Filme București
- Calendar Festivaluri Romania
—
Sursa: TNB




