Artiştilor francezi de după 1850 le revine meritul de a fi dislocat arta din perimetrul tradiţiei academice, orientând-o către o succesiune de „revoluţii”: realismul, impresionismul, postimpresionismul, fovismul sau cubismul. Obişnuim, prin urmare, să-i considerăm prevalent din perspectiva rupturii – mai mult sau mai puţin – radicale cu trecutul. Procedând astfel, riscăm însă să pierdem din vedere rolul fundamental jucat, în opţiunile lor artistice, de „Vechii Maeştri” din veacurile XVI-XVIII. Mai evident sau mai subtil, multe dintre tablourile unor artişti de „avangardă” – precum Édouard Manet, Paul Cézanne, Henri Matisse sau Pablo Picasso – valorifică artificii compoziţionale, preiau „citate” sau reinterpretează de-a dreptul opere de artă realizate de Giorgione, Tiţian, Rubens, Poussin, Velázquez, Goya, între alţii.
Vă invităm, aşadar, la o întâlnire inedită, aproape anacronică, cu această pleiadă de artişti, mai vechi sau mai noi, din perspectiva dialogului dintre modernitate şi tradiţie.
