Articole Zile si Nopti Zile si Nopti
Sport

Cupa Solidarității: incluziunea prinde contur la Sibiu prin sport @ Stadion Voința – Arena 21

La Sibiu, inițiativele dedicate copiilor cu nevoi speciale demonstrează că incluziunea poate deveni realitate prin proiecte susținute și implicare constantă.

Asociația T.E.O Sibiu, fondată în 2018 la inițiativa unui părinte al unui copil cu sindrom Down, a dezvoltat programe care îmbină terapiile de recuperare cu activități sportive, contribuind la dezvoltarea fizică și emoțională a copiilor.

În ultimii ani, organizația și-a extins activitățile sportive, formând echipe precum Smiley Hoops și o echipă de fotbal în care joacă împreună copii cu nevoi speciale și frații lor. Aproximativ 15 copii, cu vârste între 5 și 16 ani, sunt implicați în aceste programe, inclusiv prin experiențe precum tabăra de schi de la Păltiniș, organizată în luna ianuarie.

În continuarea acestor demersuri, comunitatea este invitată la cea de-a 10-a ediție a Cupei Solidarității, programată duminică, 19 aprilie, între orele 10:00 și 18:00, la Stadion Voința – Arena 21.

Evenimentul include un turneu de fotbal și activități pentru public, iar participarea se face prin donații de alimente neperisabile, destinate familiilor vulnerabile prin Crucea Roșie.

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Share

Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Twitter
Email
Caută