Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti
Teatru

Crize @ Teatrul Sică Alexandrescu

Crize
Joi 30/05/2024
19:00

Crize @ Teatrul Sică Alexandrescu

O comedie despre fiecare dintre noi. Dacă sunteți singur, în cuplu sau vă gândiți să vă întemeiați o familie, ar fi de recomandat să veniți la acest spectacol. O comedie care declanșează CRIZE… de râs. Cu mult umor despre viața de zi cu zi a oricărui om. Sigur vă veți regăsi într-unul dintre personaje. Sunteți în … CRIZE. La teatru găsiți cel mai bun tratament. (Gabriela Dumitru – Regizorul și scenograful spectacolului)

La începutul acestui an s-au împlinit 20 de ani de la scrierea piesei Crize sau Încă o poveste de dragoste (în varianta sa inițială, la care, pe parcursul anilor următori, am mai adăugat câteva scene). Tot în 2003, adică tot acum 20 de ani, doar că în vară, am aflat că piesa Crize a fost nominalizată la concursul de piese al Radio BBC.

Întâmplător, la această aniversare a celor douăzeci de ani se adaugă, în mod fericit și premiera de la Brașov a Crize-lor, căci ea reprezintă (ca o coincidență interesantă, dacă nu frapantă) a douăzecea montare profesionistă a acestei piese (le pun la socoteală atât pe cele din țară, cât și pe cele, câteva, din străinătate), pe lângă nenumăratele variante de amatori (cunoscute și, probabil, unele, necunoscute mie:), realizate de liceeni, studenți sau seniori. Bucuria e cu atât mai mare cu cât așteptarea a fost îndelungată: iată, la 20 de ani de la punerea pe hârtie a piesei mele celei mai jucate, ea ajunge, în sfârșit, pe scena Teatrului Dramatic din Brașov, adică a Teatrului de la mine de-acasă…

Prin urmare, nu pot decât să mulțumesc Teatrului „Sică Alexandrescu”, respectiv dlui director Dan Cogălniceanu, că îmi prilejuiește această bucurie. Și să-i aștept pe brașovenii „mei”, de la rude și prieteni la cunoscuți, studenți și, bineînțeles, necunoscuți, să se bucure împreună cu mine la reprezentațiile acestui text ce „vorbește” într-o manieră comico-dramatică despre tribulațiile vieții de cuplu… (Mihai Ignat, Autor)

Regia și scenografia: Gabriela Dumitru
Distribuţia: Gabriel Costea, Anca Florea, Ligia Stan, Relu Sirițeanu, Oana Huiu
Regia tehnică: Vasile David, Constantin Bărbulescu
Lumini: Tudor Damian, Petrică Munteanu (maestru lumini), Tudor Smeu
Videoproiecție: Tudor Smeu
Sunet: Florin Aflorei, Ovidiu Grădinar (maestru sunet)
Sufleur: Vladu Marius
Durata spectacolului: 1h si 15min (fără pauză)
Preţuri bilete:
    • Preț unic – 35 lei/bilet;
    • Preț redus – 15 lei/bilet;

Reducerile sunt acordate pentru pensionari, elevi şi studenţi.Vârsta recomandată 14+
Participarea minorilor însoțiți de adulți (părinți) la spectacole unde vârsta copiilor este sub cea recomandată, se face pe răspunderea adulților (părinților) care îi însoțesc.

Vrei să fii la curent cu cele mai noi Evenimente, Filme și Festivaluri din România?

Share

Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Twitter
Email
Caută