„Cercetarea ca educație” și „Ziua Educației” sunt cele două subiecte care vor fi abordate, în 29 septembrie și 5 octombrie, în cadrul următoarelor două întâlniri prilejuite de proiectul Conferințele ASTRA, care se desfășoară în această perioadă la Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, fiind cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu și susținut de Consiliul Județean Sibiu.
Invitații celei de-a treia întâlniri sunt Sorin Radu, rectorul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, și Răzvan C. Pop, managerul Bibliotecii Județene ASTRA, iar discuția va fi moderată de Valer Cosma, istoric și manager al Bibliotecii ULBS. Invitații următoarei dezbateri din cadrul temei EDUCAȚIE vor fi anunțați în apropierea evenimentului. Subiectele de discuție vor abordata evoluția sistemului educațional românesc până la momentul actual, schimbările necesare, nevoile profesorilor și ale tinerilor pe care aceștia îi pregătesc și, desigur, importanța educației în viața fiecăruia.
„Conferințele ASTRA” reprezintă o platformă de conectare a marilor actori culturali din România, dar mai ales din județul Sibiu. Evenimentele se desfășoară sub forma unor dezbateri având ca temă centrală promovarea culturii scrise. Întâlnirile sunt moderate de personalități locale din sfera culturală sau civică, fiind gândite ca dezbateri înregistrate video, la care publicul interesat poate participa în auditoriu.
Seria de discuții a debutat în data de 14 septembrie 2023, cu evenimentul „De ce este fotografia o artă” și a continuat pe 20 septembrie 2023, cu evenimentul „Locul artiștilor contemporani”.
Conferințele sunt găzduite de American Corner Sibiu, spațiul situat la etajul 5 al bibliotecii publice sibiene, și sunt transmise live pe pagina de Facebook și în mediul online.
Proiectul „Conferințele ASTRA” este cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu și susținut de Consiliul Județean Sibiu.