Concertul Extraordinar de Anul Nou: ediţia a XI-a @ Opera Naţională
Fundaţia Calea Victoriei şi Opera Naţională Bucureşti vă invită duminică, 5 ianuarie, de la ora 19.00, la Concertul Extraordinar de Anul Nou, eveniment de gală aflat la ediţia a XI-a.
Vă aşteptăm cu entuziasm să păşim în noul an, pornind împreună într-o călătorie seducătoare în Grădina viselor – The Garden of Dreams, o experienţă sonoră memorabilă în universul unor mari compozitori precum Mozart, Rossini, Donizetti, Bizet, Offenbach şi Strauss Fiul.
Invitata noastră specială este mezzosoprana Ruxandra Donose, solistă de talie mondială, una dintre cele mai mari artiste lirice cu o carieră internaţională prestigioasă. Începând din anii ’90, artista a cântat pe marile scene ale lumii, precum Covent Garden din Londra, Metropolitan Opera din New York şi Opera de Stat din Viena.
Ruxandra Donose va fi acompaniată de Alexandru Constantin, unul dintre cei mai apreciaţi artişti ai Operei Naţionale Bucureşti, un talentat bariton cu o voce profundă, puternică şi expresivă. Cei doi solişti vor aduce în faţa publicului arii şi duete celebre, poveşti de dragoste din opere precum Carmen, Cosi fan Tutte, Bărbierul din Sevilla sau Lucia di Lammermoor, toate acestea în decorul elegant şi fastuos al Operei Naţionale Bucureşti.
„Dacă ar fi să unim toate aceste personaje feminine pe care le voi interpreta sub o idee, toate sunt femei puternice, independente, cu personalitate, care nu stau în umbra nimănui.”, spune mezzosoprana Ruxandra Donose.
Carismaticul dirijor Tiberiu Soare ne va călăuzi, împreună cu Symphactory Orchestra, într-o experienţă magică prin Grădina Viselor, acolo unde vom trăi, alături de personajele de pe scenă, cele mai frumoase emoţii, cele mai sublime stări de graţie.
În pauza concertului ne vom delecta, în foaier, cu vinuri fine oferit de Jidvei.
Vârsta minimă recomandată pentru acest spectacol este de 10 ani.


Vrei să fii la curent cu cele mai noi Evenimente, Filme și Festivaluri din România ?
- Calendar Evenimente din România
- Calendar Evenimente din București
- Program Filme București
- Calendar Festivaluri Romania
—
Sursa: Fundația Calea Victoriei




