Cetăţi şi castele din România | Fundația Calea Victoriei @ Online
Cursul se va desfăşura zilnic (joi-vineri), în intervalul 19:00-21:00.
Date desfăşurare curs: 9 şi 10 iulie.
***Vârsta minimă de participare: 18 ani.
Cursul are loc online, live, pe zoom.us. Vă rugăm să ţineţi cont de data şi ora la care au loc întâlnirile, cursurile nu se înregistrează. Cu o zi înainte de data începerii, veţi primi un link cu ajutorul căruia veţi accesa cursul pe Zoom.us.
Orice cetate a pornit de la o frică. Aceasta e, poate, cea mai simplă definiţie a arhitecturii militare. Orice întăritură a fost la început o reacţie la o ameninţare cât se poate de reală. De la primele palisade din neolitic şi epoca bronzului, ale căror urme mai sunt azi vizibile doar din avion, ca nişte cicatrici aproape şterse în câmp — şi până la marile cetăţi bastionare în formă de stea, ridicate de habsburgi la Alba Iulia sau Timişoara, fiecare zid a fost ridicat de oameni care aveau un duşman în minte şi speranţa că la adăpostul lui vor rezista şi vor fi mai puternici.
Radu Oltean propune o călătorie prin istoria fortificaţiilor de pe teritoriul României de azi. Deşi vom aminti şi câteva informaţii de bază legate de arhitectură, povestea va fi mai largă, despre asedii şi garnizoane, despre meşteri, despre politică şi războaie. Despre cum se mânca, se dormea şi se rezista într-o cetate asediată. Şi despre cum cetăţile se adaptau sau deveneau inutile odată cu armamentul care le depăşise.
Vom trece, în două seri, prin câteva mii de ani. De la primele amenajări getice, prin cetăţile dacice cu arhitectură elenistică din Munţii Orăştiei, prin masivele cetăţi romano-bizantine din Dobrogea, prin epoca de aur a cetăţilor medievale din Moldova lui Ştefan cel Mare şi Transilvania lui Matia Corvin şi, mai departe, prin transformările aduse de artilerie şi de expansiunea otomană. Cu un capitol aparte pentru Transilvania — poate cea mai bogată provincie în monumente de apărare şi, din păcate, adesea şi cea mai puţin ştiută, chiar şi în rândul specialiştilor.
Şi, pentru că e vremea vacanţelor, cursul e şi un ghid turistic neoficial. Nu toate cetăţile ce vor fi discutate mai sunt vizibile pe teren. Dar multe altele merită cu prisosinţă a fi descoperite. Şi le veţi privi cu alţi ochi când le veţi şti povestea unora din ele.
Vă aşteptăm cu drag! :)
Ilustraţii de Radu Oltean
Cost 250 de lei (total pentru 2 întâlniri)


Vrei să fii la curent cu cele mai noi Evenimente, Filme și Festivaluri din România ?
- Calendar Evenimente din România
- Calendar Evenimente din București
- Program Filme București
- Calendar Festivaluri Romania




