Celebritate @ Teatrul Național „Vasile Alecsandri”
„Prima oară când am cunoscut-o pe Carlotta Berlumi, citind romanul lui Éric-Emmanuel Schmitt, am fost revoltată. M-a indignat îndârjirea ei distructivă, înverșunarea cu care încearcă să demoleze un mit, cel al Mariei Callas, chiar și la zeci de ani după dispariția acesteia, dorința de a-i întina memoria cu orice preț și cu orice ocazie. Apoi mi-a fost milă de ea… Am privit cu compasiune ridicolul său tragic, rezultat din incapacitatea ei de a vedea jumătatea plină a paharului. Carlotta nu e capabilă să se bucure că a cântat în același spectacol, alternativ, cu stele precum Maria Callas sau Renata Tebaldi, nu e mulțumită de recunoașterea echivalenței valorice cu acestea, nu, ea vrea să fie cea mai grozavă, cea mai mare, singura importantă… Și asta o pierde.
Carlotta nu e capabilă să se privească obiectiv, să-și recunoască limitele și să caute să le depășească. Nu, Carlotta se consideră victima „rivalei” sale și a unui complot universal. Instinctul de apărare o determină să găsească motive conspiraționiste pentru care cariera ei stagnează, apoi decade, dar nu face nimic pentru a se perfecționa, pentru a deveni o artistă mai bună, mai complexă, nu, dorește ca suficiența să-i fie recunoscută drept valoare inegalabilă. Carlotta Berlumi, rivala fictivă a Mariei Callas, a fost comparată de unii analiști cu personajul lui Antonio Salieri din piesa lui Peter Schaffer, caracterizat de aceeași obstinație în distrugerea carierei lui Mozart. Dar alții le-au răspuns că, spre deosebire de Carlotta Berlumi, Salieri e capabil să „recunoască” geniul lui Mozart. Ceea ce-l face mult mai nefericit. Și mai ticălos. Carlotta e convinsă de dreptatea ei, nu înțelege în ce constă valoarea rivalei sale, de ce se spune că a revoluționat muzica lirică?… Nu e în stare să priceapă în ce constă talentul despre care se vorbește cu entuziasm și evlavie. Cu o singură excepție, într-o seară, la Roma… Când, luată prin surprindere, Carlotta se pomenește reacționând ca un spectator obișnuit, când nu poate să-și reprime admirația copleșitoare pentru cea supranumită Divina… Pentru acea clipă de grație aproape că îmi vine să o iert pe Carlotta. Și pe toate Carlottele din lumea artei.
Despre Maria Callas s-au scris zeci de cărți, viața i-a fost romanțată și ecranizată, s-au scris piese, recenzii și articole cu sutele. Viața și destinul ei au transformat-o într-o eroină ideală pentru film, teatru sau literatură. Soarta ei, deopotrivă glorioasă și tragică, a transformat-o într-un „personaj”. Rivalele sale reale au fost puse în umbră nu doar de vocea excepțională, perfecționismul ei proverbial, talentul dramatic ieșit din comun și deloc obișnuit la cântărețele de operă contemporane ei – Callas însăși spunea că nu este o cântăreață care joacă, ci o actriță care cântă – nu doar de perseverența și conștiinciozitatea ei scenică, dar și de multele scandaluri și capricii, precum și de multele legende țesute în jurul ei.
Faptul că a slăbit enorm, pentru a deveni mai potrivită ca aspect cu personajele pe care le interpreta, pierderea kilogramelor explicată de unii prin faptul că ar fi înghițit intenționat o tenie (nu există dovezi în acest sens!), adăugat la faptul că a făcut sacrificii pentru a-și învinge miopia severă, dar și povestea de dragoste cu miliardarul Onassis, care a părăsit-o pentru Jackie Kennedy, provocându-i o uriașă suferință, la care se adaugă tragedia de a-și pierde vocea, vocea ei devenită tezaur al umanității, toate acestea au transformat-o pe grecoaica din Manhattan, născută în America din părinți greci, crescută acolo și apoi educată în Grecia de origine, căsătorită cu un industriaș bogat, apoi îndrăgostită și abandonată de cel mai bogat om din lume, ucisă de tristețe și singurătate la doar 53 de ani, toate acestea au transformat-o într-o legendă, un mit, o zeiță…”
Irina Popescu-Boieru
Mihaela Arsenescu Werner, 55 de ani de teatru. Despre acest important moment aniversar, Irina Popescu-Boieru mărturisește: „Mihaela, Mihaela, ce rimează cu dantela… Așa o mai alintam uneori, cu mulți ani în urmă, oho, peste douăzeci și cinci, pe când ne pricepeam și mai abitir decât acum să facem haz de necaz… Când se scutura de toate tragediile care se năpusteau peste viața ei și ne spunea un banc. Spulbera orice posomorâlă cu o poantă bine țintită. Până și când se enerva era comică. Am scris despre Mihaela când a împlinit 35 de ani de teatru, am scris la 45 de ani, apoi la 50. De fiecare dată cu prilejul unui spectacol lucrat împreună. Pe lângă cele lucrate între aniversările rotunde. Acum, la 55 de ani, nu mai știu ce să adaug, ce să mai spun nou… Ce să mai adaug eu după zecile de roluri jucate, de vieți trăite în paralel cu a ei și în paralel unele cu altele, după mii de spectacole jucate? Nu mi se pare că a obosit. Umorul i-a rămas intact. Și de ceva vreme, neavând ea parte de premiere noi, cu care să-și bată capul, îl folosește pe grupul de WhatsApp al teatrului pentru a compune, de ziua fiecăruia, câte o urare nostimă, în versuri.”
Vrei să fii la curent cu cele mai noi Evenimente, Filme și Festivaluri din România?
- Calendar Evenimente din România
- Calendar Evenimente din Iași
- Program Filme Iași
- Calendar Festivaluri Romania
