Cinci capodopere ale cinematografiei italiene clasice, realizate de regizori celebri precum Federico Fellini, Vittorio De Sica, Pier Paolo Pasolini, Michelangelo Antonioni şi Roberto Rossellini, vor putea fi văzute în cadrul unor proiecţii speciale la Cinema Timiş din Timişoara, în perioada 11 mai – 6 iulie, organizate de Festivalul Ceau, Cinema! în parteneriat cu Institutul Italian de Cultură din Bucureşti.
Filmele vor fi proiectate în versiuni restaurate 4K sau 2K, prezentate în ultimii ani la marile festivaluri, şi fac parte dintr-o serie de evenimente de warm-up înaintea celei de-a 11-a ediţii a Ceau, Cinema!, care va avea loc între 17 şi 21 iulie la Timişoara.


Ultima proiecţie din serie are loc pe 6 iulie, cu „Francesco d’Assisi” (1950), unul dintre filmele mai puţin cunoscute ale lui Roberto Rossellini, dar considerat la rândul său o mare realizare a cinematografiei italiene postbelice. Inclus de asemenea în selecţia Festivalului de la Veneţia, filmul nu este o biografie a sfântului, ci cuprinde unsprezece episoade în care se dezvăluie spiritul reformei franciscane.
Vrei să fii la curent cu cele mai noi Evenimente, Filme și Festivaluri din România?
- Calendar Evenimente din România
- Calendar Evenimente din Timișoara
- Program Filme Timișoara
- Calendar Festivaluri Romania




