Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti
Expoziții

Ce-i de văzut. Fotografia în România după 2000

Fotografia în România după 2000

Ce-i de văzut?: vedem ceea ce recunoaștem a fi frumos sau recunoaștem ca frumos ceea ce am văzut prin obiectivul fotografic? Nu că despre frumusețe ar fi vorba în lucrările fotografice ale celor 12 artiști din expoziție. Dimpotrivă, am zice, mai curând ne-frumusețea infuzează peisajele grunjoase, semi-industriale, la jumătatea distanței dintre o lume adaptată producției și ruralul etern, dar nepitoresc, apoi figurile umane – alese voit anti-glam –, oamenii de rând și de lângă, sau umbrele difuze pe care le putem umple cu orice identitate, poveștile lipsite de senzațional care nu ajung să fie cap de afiș, dar pot fi rememorate de oricine din povestea sa.” – Ioana Iuna Șerban – curator expoziție

 

Fotografia matură a timpului nostru s-a agregat într-o formă care se (auto)limitează să ne arate, cu grijă metodică, doar ce-i de văzut, fără să indice direcții, fără să îmbrățișeze aspirații, fără să ne toarne povești de adormit conștiințele, fără să ne facă majore plăceri sau neplăceri. La prima vedere, o astfel de fotografie nu oferă prea mult.

Dar la o privire mai atentă, în spatele ofertei reținute se întrevede fuziunea acestui tipar fotografic cu tiparul antropologic al vremurilor noastre, cu figura tehnocratului care își cunoaște domeniul fără să facă tapaj de asta și fără să aibă ambiția de a schimba în vreun fel ordinea lumii date, ci de a adăuga încă o piesă bine șlefuită estetic la mecanismul mereu rotitor și deloc orbitor al lumii așa cum o știm.” – 𝐄𝐫𝐰𝐢𝐧 𝐊𝐞𝐬𝐬𝐥𝐞𝐫 – director MARe

 

Expoziția va fi însoțită de o veritabilă carte dedicată fotografiei românești post-2000, ce va prezenta cei 12 artiști expuși prin răspunsurile lor la 4 întrebări, câte un spinopsis al proiectelor lor, alături de texte critice semnate de Michele Bressan, Ioana Iuna Șerban și Erwin Kessler.

Toate acestea fiind introduse de un eseu foto realizat din relaționarea lucrărilor artiștilor.

Concept și design: Mihai Șovăială

 

Artiști: Lucian Bran, Michele Bressan, Valeriu Catalineanu, Ioana Cirlig, Bogdan Girbovan, Emoke Kerekes, Anton Roland Laub, Virginia Lupu, Andrei Mateescu, Patricia Morosan, Andrei Nacu, Mihai Sovaiala 

Curatori: Michele Bressan, Ioana Iuna Serban 

Sursa: Facebook Muzeul De Arta Recenta

Share

Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Twitter
Email
Caută