Catedralele Sunetului @ Biserica Neagră

Catedralele Sunetului

Catedralele Sunetului @ Biserica Neagră

În data de 14 august, ora 18.00, Biserica Evanghelică C.A. din România – Parohia Brașov invită publicul la un concert vocal-instrumental intitulat „Catedralele Sunetului”.
Vor interpreta harpista Miruna Nagy și violoncelistul Radu Nagy, doi muzicieni dedicați, autorii mai multor proiecte muzicale și educative inedite, și cunoscutul bariton brașovean Alexandru Chiriac.

Catedralele Sunetului” este un concert conceput ca o incursiune în lumea marilor genii muzicale, ce au oferit lumii monumente sonore care au rezistat trecerii timpului.
Îmbinând evlavia spiritului cu trăirile lumești, repertoriul abordat reflectă modul în care culturile europene au traversat epocile, raportându-se la valori precum iubirea și credința.
Cei trei interpreți, Alexandru Chiriac – bariton, Miruna Nagy – harpă și Radu Nagy – violoncel, își împletesc măiestria pentru a crea un spațiu sonor sensibil și evocativ, formând un ansamblu expresiv și profund. Muzica înălțătoare va fi amplificată de puterea și tradițiile lăcașelor de cult din cadrul turneului.

Vrei să fii la curent cu cele mai noi Evenimente, Filme și Festivaluri din România?

Caută