Bolta cerească @ TNB
„Bolta cerească” este un spectacol care are energia unui thriller, tensiunea unei drame de tribunal, umorul ireverențios al unei comedii negre deștepte și forța profundă a vulnerabilității.
Lucy Kirkwood reușește să transforme o poveste plină de suspans, despre o condamnare la moarte în Marea Britanie a secolului XVIII, într-un comentariu relevant și acut asupra societății de astăzi, asupra prejudecăților,inegalității, discriminării și luptei pentru putere. Piesa ei este o pledoarie pentru cele și cei care sunt, în continuare, nevăzuți și neauziți.
Într-o perioadă în care femeile erau definite doar de rolul lor de mame sau de soții, atunci când Sally Poppy este condamnată la spânzurătoare, într-un mic orășel britanic este întrunit un „juriu de matroane”. Verdictul vinovăției fusese dat, dar de matroane depinde dacă sentința ei va fi moartea sau deportarea, în cazul în care se constată că acuzata este însărcinată. Aceasta era singura instanță în care femeile aveau dreptul de a decide.
Spectacolul propune o dezbatere efervescentă despre vină și responsabilitate morală, despre justiție și decizii de viață și de moarte, despre legi și răsaduri care trebuie plivite, despre drepturi și copii cărora le dau dinții, despre divinitate și alifii vindecătoare.
Vrei să fii la curent cu cele mai noi Evenimente, Filme și Festivaluri din România ?
- Calendar Evenimente din România
- Calendar Evenimente din București
- Program Filme București
- Calendar Festivaluri Romania
—
Sursa: TNB