Bigamul…după 20 de ani
de Ray Cooney
Regie: Gelu Colceag
Scenografie: Ioana Pashca
Distribuția: Claudiu Istodor, Vlad Corbeanu, Simona Mihăescu, Ana Bart, Silvana Mihai / Claudia Prec, Vlad Logigan / Rareș Florin Stoica, Viorel Cojanu / Gabi Costin
Durata: 1 h 40 min
„Bigamul…după 20 de ani” (Prins în plasă) prezintă încurcăturile și situațiile mai mult decât amuzante provocate de taximetristul John Smith, în timp ce încearcă să păstreze aparențele de soț și tată devotat celor două familii aflate în două cartiere distincte din Londra.
Adevărata aventură începe atunci când cei doi adolescenți ai săi, Vicki și Gavin, se cunosc pe internet şi stabilesc să se vadă, fiind convinşi că au foarte multe puncte în comun, dar mai ales faptul că au un tată cu acelaşi nume şi aceeaşi vârstă şi ocupație. John va face tot posibilul ca cei doi să nu se întâlnească. Situațiile scapă de sub control şi devin din ce în ce mai haotice, însă în joc intră şi Stanley, chiriaşul şi prietenul salvator, care-l va susține pe John până la capăt.
Piesa Prins în plasă, scrisă de faimosul dramaturg și actor britanic Ray Cooney, a înregistrat un succes uriaș pe scenele teatrelor din Europa și din America și a fost nominalizată în anul 2002 la Premiile Olivier.
În timpul spectacolului se folosesc lumini stroboscopice, care pot afecta persoanele cu epilepsie sau sensibilitate la acest tip de lumină.
Din motive legate de siguranța dumneavoastră și a echipei artistice, după începerea spectacolului accesul în sală NU mai este permis, iar biletele își pierd valabilitatea.
Vă rugăm să nu folosiți telefoanele mobile pe durata desfășurării spectacolelor.




