Basska lansare album Sirocco @ Control Club
Ca și proiect, Basska a luat de-a lungul timpului diferite forme. S-a aventurat în multe teritorii muzicale, iar simbioza influențelor cu care se joacă, i-a dat practic identitatea. Basska n-a fost niciodată o trupă care a stat într-un loc, și-a cântat cuminte, ‘după rețetă’. Au căutat tot timpul evoluția în sound-ul lor, și au reinventat cât au putut de mult.
Acum e despre ceva special. Basska lansează primul lor album, Sirocco. E unul dintre cele mai importante momente din cariera trupei, deoarece vorbim despre un material cu o încărcătură imensă. Sirocco vorbește despre maturitatea la care a ajuns sound-ul Basska și forma pe care a luat-o, sintetizând toate experiențele trupei, fie de pe scene, studio sau oriunde, în periplele de mii de kilometri între concerte.
Cei 5 muzicieni, la fel ca și ceilalți cu care au colaborat la realizarea albumului, au știut mereu că felul în care muzica ajunge de la continent la continent e unul dintre cele mai frumoase fenomene, iar asta a adus atât aroma nouă de world music, cât și numele materialului, Sirocco.


Vrei să fii la curent cu cele mai noi Evenimente, Filme și Festivaluri din România ?
- Calendar Evenimente din România
- Calendar Evenimente din București
- Program Filme București
- Calendar Festivaluri Romania
—
Sursa: Eventbook




