Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti
Alte evenimente

Asian Food Fest @ Parcul Titan

Asian Food Fest

Asian Food Fest @ Parcul Titan

 

Răsfăț culinar asiatic și sute de preparate din 15 țări, în Parcul Titan

Cea de-a 3-a ediție a celui mai mare festival dedicat bucătăriilor asiatice, Asian Food Fest, are loc în Parcul Titan din Capitală (zona Calul Titanilor, intrare dinspre Strada Liviu Rebreanu) între 21 și 23 iulie.

Timp de trei zile, peste 50 de expozanți aduc în prim-plan tradiții gastronomice și culturale din 15 țări asiatice: Japonia, China, India, Iran, Irak, Vietnam, Thailanda, Indonezia, Coreea de Sud, Sri Lanka, Siria, Liban, Turcia, Mongolia, Malaezia.

 

Mâncăruri, deserturi și băuturi tradiționale

Bucătăriile Asiei se vor întrece în a oferi vizitatorilor preparate tradiționale deja cunoscute, dar și mâncăruri și produse culinare mai puțin știute în România. Astfel că, pe lângă celebrele preparate japoneze și chinezești pe bază de orez, pește, soia și tăiței, se vor putea gusta și cumpăra și alte feluri de mâncăruri, inclusiv preparate la grătar, din țările Asiei, ce au la bază diferite tipuri de carne, legume și condimente.

De la standuri nu vor lipsi nici deserturile, care mai de care mai apetisante, pornind de la celebrele baclavale și sarailii și până la deliciile tradiționale, foarte cunoscute în culturile culinare indiene, japoneze, filipineze, siriene sau libaneze. Înghețata artizanală va fi și ea vedeta unor standuri și se va găsi în diverse sortimente și combinații: ceai verde Matcha, ciocolată, cacao, fistic. O adevărată atracție va fi și înghețata prăjită cu specific chinezesc.

La festival, măncărurile vor fi asezonate cu băuturi reci specifice țărilor asiatice: sucuri, cocktail-uri, bere, băuturi tradiționale pe bază de orez, cum sunt vin sau sake.

 

Competiții & ateliere & momente sportive și artistice

În programul evenimentului sunt cuprinse și competiții culinare pentru bucătarii amatori, dar și sesiuni de “live cooking”.
Vizitatorii vor putea cumpăra produsele culinare atât la pachet, dar le vor putea mânca și în spațiul de festival, unde va fi amenajată o zonă specială cu mese, scaune și umbrele.

Pe lângă corturile și food truck-urile cu mâncare și băutură, pentru adulții și copiii care vor să se bucure și de alte activități, va exista și o zonă de ateliere tradiționale de pictură, modelare, caligrafie, realizare accesorii și figurine din diverse materiale și obiecte (pietre, creioane, lemn, ipsos etc.)

De asemenea, la Asian Food Fest vor avea loc și momente sportive și artistice din țările asiatice, pe scena amenajată lângă zona de food: demonstrații de arte marțiale, dansuri și muzică tradițională din: Japonia, India, Coreea de Sud, Turcia, parade ale costumelor tradiționale asiatice etc.

 

Asian Party

Duminică, 23 iulie, evenimentul se transformă într-o mare petrecere. Denumit Asian Party, momentul este dedicate tuturor celor prezenți în parc care vor avea ocazia să danseze și să cânte pe ritmuri de Bollywood, dar și pe ritmuri turcești.
Intrarea la Asian Food Fest este liberă.

 

Program Asian Food Fest:

Vineri, 21 iulie: orele 14.00 – 22.00

Sâmbătă & duminică, 22-23 iulie: orele 10.00 – 22.00.

 

Intrarea la festival este gratuită.

 

Aflați mai multe informații despre evenimentul din Parcul Titan aici

 

Vrei să fii la curent cu cele mai noi Evenimente, Filme și Festivaluri din România ?

Sursa: Facebook Asian Food Fest Romania

Share

Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Twitter
Email
Caută