Expoziția permanentă, care poate fi vizitată la etajul întâi al corpului A1, prezintă artiștii orădeni într-o perioadă în care orașul Oradea trece prin numeroase transformări edilitare și care îl plasează începând din anul 1878 între municipiile Imperiului Austro-Ungar. Personalitatea arhitectonică a orașului, supranumit și Micul Paris, a devenit inconfundabilă în peisajul Europei Centrale și de Sud-Est, desăvârșindu-se prin construirea unor importante clădiri în stil eclectic și neoclasic, iar după 1900, în stil secession.

Atmosfera de emulație creatoare s-a răsfrânt și asupra maturizării fenomenului plastic orădean. Numărul artiștilor plastici în urbe a crescut mereu în perioada menționată, aici găsindu-și locul creatori în diverse genuri de artă. În cadrul acestei prime părți a expoziției dedicate istoriei artei orădene descoperim pictori cu orientare academistă (Mezey Lajos, Böhm Paul, Bihari Sándor), dar și alții ce dovedesc o aplecare spre modernitatea stilistică și tematică de influență europeană (Tibor Ernö, Endrey Sándor, Ioan Bușiția, Nicolae Irimie, Macalik Alfred, Barat Moric, Mund Hugo, Tibor Ernö, Coriolan Munteanu etc.).

Grafica orădeană interbelică aduce în prim-plan o serie de plasticieni remarcabili atât prin introducerea unor teme de mare actualitate pe continent (pericolul nazist – Leon Alex), dar și a unora inspirate din viața de zi cu zi a așezării de pe malurile Crișului Repede (Grünbaum Ernő, Balogh István).