Am Fost La Munte Și Mi-a Plăcut @ Control Club
Am Fost La Munte Și Mi-a Plăcut este o trupă de post-rock fondată în 2015, inițial ca un one-man project al lui Vlad Enescu, iar la aproximativ 6 luni de la lansarea primului EP, „Susurul Râurilor Care Curg în Jos, sau în Sus, Depinde Cum Te Uiți”, în luna iulie a anului 2016 s-a închegat un grup în toată regula și lui Vlad i s-au alăturat Matei Pușcaru la bass, Stere Câmpean la tobe și Mircea Becherescu la chitară.
În anul 2017 B Ă I E Ț I I au susținut o serie de concerte în București și în țară, reușind să bifeze majoritatea marilor festivaluri autohtone, precum Electric Castle, Rockstadt Extreme Fest, Out Of Doors și SHINE Festival, iar în septembrie s-a concretizat planul de a imprima piesele cântate în concerte și astfel a apărut primul album full length, „S-a Rezolvat. Nu Se Poate.”, urmat de un turneu național de promovare.
În cei 3 ani de când au susținut concerte, băieții au cântat alături de nume sonore ale genului, precum The Ocean, Katatonia, Tides From Nebula și God Is An Astronaut.
Odată cu lansarea albumului „La Deal”, AFLMȘMP a susținut cel mai lung turneu de până acum în România și Europa, dar a bifat totodată și primul festival internațional în Mai 2019, Dunk!Festival, în Belgia.
După o perioadă de la lansarea lui „La Deal” mult mai lungă decât și-au imaginat inițial, B Ă I E Ț I I au revenit în forță cu mult așteptatul sequel.
Inițial gândit ca o continuare antitetică a ultimului material, „La Vale” (2022) și-a găsit identitatea singur în cele din urmă, și a ajutat enorm la conturarea sunetului formației, care speră că trei ani au fost de ajuns pentru a realiza un material care depășește „La Deal” în toate modurile posibile.
Vrei să fii la curent cu cele mai noi Evenimente, Filme și Festivaluri din România ?
- Calendar Evenimente din România
- Calendar Evenimente din București
- Program Filme București
- Calendar Festivaluri Romania
—
Sursa: Facebook Control Club

