𝐄𝐗𝐏𝐎𝐙𝐈𝐓̦𝐈𝐀 𝐀𝐑𝐓𝐈𝐒𝐓𝐔𝐋𝐔𝐈 𝐅𝐎𝐓𝐎𝐆𝐑𝐀𝐅 𝐅𝐀𝐑𝐔𝐊 𝐈𝐁𝐑𝐀𝐇𝐈𝐌𝐎𝐕𝐈𝐂 𝐄𝐅𝐈𝐀𝐏 (𝐁𝐎𝐒𝐍𝐈𝐀 𝐒̦𝐈 𝐇𝐄𝐑𝐓̦𝐄𝐆𝐎𝐕𝐈𝐍𝐀)
Asociația Internațională ”Euro Foto Art” (AIEFA) și Summit Agro Romania, în parteneriat cu Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal, a pregătit pentru publicul vizitator o nouă expoziție de artă fotografică. De această dată, pe simezele Galeriei ”Mezey Lajos”, Centru Expozițional EFA Oradea – România, vor fi expuse 44 de fotografii de mari dimensiuni, care curpind mai multe genuri ale artei fotografice. Lucrările se pot admira și pe site-ul AIEFA: https://eurofotoart.ro/expozitia-personala-faruk…/
Faruk Ibrahimovic a început să manifeste un interes pentru fotografie încă din copilărie. Bazele acelei arte le-a învățat de la Matija Vucinic, un cunoscut fotograf din Tuzla, precum și la Clubul Foto din cadrul Liceului din Tuzla, iar mai târziu la Clubul Foto Cineclub din Tuzla și în Lukavac. În timpul studenției sale, a fost angajat ca fotograf pentru ziarul studențesc ”Our Days”. După terminarea studiilor, a început să se ocupe mai serios de fotografie. În acea perioadă, a realizat câteva lung metraje și filme documentare de amatori (The Frame’s frame, Gradacac is a Dragon). Cu toate acestea, fotografia încă a rămas cea mai mare dragoste a lui, iar în ultimii douăzeci de ani a participat activ la toate evenimentele și expozițiile de fotografie mai importante din lume. În anii șaptezeci și optzeci contribuția sa la fotografia de presă este considerabilă. Lucrările și reportajele sale foto au apărut în publicații cotidiene și periodice cunoscute.
Prima fotografie a expus-o în anul 1963, iar de atunci a participat la 180 de expoziții de grup, atât în țară, cât și și peste granițele țării: (Iugoslavia, Bosnia și Herțegovina, Croația, Țările de Jos, Ungaria, Polonia, Slovacia, Cehia, Italia, Spania, Belgia, Luxemburg, Anglia, Franța, Macedonia, Grecia, Turcia, Slovenia, Sri Lanka, China, SUA, Argentina). Cu lucrările sale a câștigat 52 de premii (cu 44 de lucrări) și a realizat 51 de expoziții personale (Tuzla, Breko, Sarajevo, Osijek, Beli Manastir, Gorazde, Gracanica, Lukavac, Pocitelj, Zenica, Maribor, Bihać, Graz, Zagreb). A făcut prezentări video în Adana (Turcia), Cacak (Serbia), Konya (Turcia), Osijek (Croația), Izmir (Turcia), Sarajevo și Tuzla. Conform documentelor păstrate de Asociația Fotografiei Bosnia și Herțegovina, el se afla printre cei mai activi zece fotografi-expozanți din Bosnia și Herțegovina în 1990.
A organizat la sediul Biroului Consiliului Europei din Saraievo trei expoziții cu vânzări de fotografii artistice cu scopul de a strânge fonduri pentru tipărirea cărții ”Istoria fotografiei Bosnia și Herțegovina până în 1918” (în octombrie 2002). Deține titlul de Maestru în Fotografie (MF AUF B&H), iar din 2002 titlul AFIAP (Artist al Federației Internaționale de Artă), respectiv din anul 2007 a obținut titlul EFIAP (singurul astfel de titlu acordat vreodată unui artist fotograf din Bosnia si Hertegovina).
Vernisajul expoziției, organizate sub auspiciile Federației Internaționale de Artă Fotografică, recunoscută de UNESCO, va avea loc în prezența autorului la noul sediu al Galeriei ”Mezey Lajos”, Centru Expozițional EFA Oradea – România, din cadrul secției Muzeul Orașului Oradea, vineri, 26 iulie 2024, ora 17:00. Momentele muzicale ale vernisajului vor fi asigurate de reputatul artist orădean de violă Thurzó Sándor József, reprezentant al Asociației Comunitare și Culturale Sola Fide (SFKKE), care va interpreta mai multe piese din repertoriul internațional.
Expoziția va rămâne deschisă publicului, la secţia Muzeul Orașului Oradea, până la data de 20 august 2024, de marți până duminică, între orele 10:00 – 18:00. Lucrările expuse vor fi proiectate și pe ecranele din mijloacele de transport ale municipiului Oradea, graţie protocolului încheiat între AIEFA și OTL SA.




