Evenimente pentru copii

Evenimente pentru copii București. Concerte, teatru, spectacole, expoziții, festivaluri, party pentru copii din București.

Duminică, 24/05/2026

10:00
Atelier

Ateliere pentru bebeluși | Atelierul de Joacă și Emoții @ Art Safari

Atelierul de Joacă și Emoții aduce un concept inovator care îmbină terapia prin joc cu elemente teatrale, oferindu-le copiilor și părinților un cadru prietenos pentru a descoperi și a gestiona emoțiile. Scopul atelierului este să îi ajute pe micuți să își înțeleagă mai bine sentimentele și să învețe să le gestioneze mai eficient – totul cu sprijinul și implicarea activă a părinților. Ateliere pentru bebeluși | Atelierul de Joacă și Emoții @ Art Safari
11:00
Junior

Teatrul Naţional pentru copii Abracadabra @ TNB

Teatru interactiv, spectacole pentru copii cu vârsta între 4 și 10 ani. Copiii trebuie să ştie că există câte un rol pentru fiecare dintre ei şi, odată cu evoluţia poveştii. Teatrul Naţional pentru copii Abracadabra @ TNB
11:00
Junior

De-a Micul Prinț @ Teatrul Ion Creangă

În joaca ”De-a Micul Prinț”, cei mici vor descoperi ce este prietenia și dragostea adevărată, vor crea labirinturi, vor fi chemați la joacă și vor fi provocați să sară cu parușuta, vor deosebi un elefant din burta unui șarpe de o pălărie – toate acestea doar de dragul jocului și de a fi copii. 
12:00
Atelier

Atelier de creație pentru copii “Avalanșa colorată” @ Muzeul de Artă Recentă

Odată ajunși în sala de atelier, ne vom concentra pe a crea cât mai multe texturi pe planșele noastre. Apoi, vom pune imaginația la treabă și vom descoperi diferite forme, puncte sau linii ce au luat naștere spontan, dându-le o interpretare personală. Atelier de creație pentru copii "Avalanșa colorată" @ Muzeul de Artă Recentă
18:00
Junior

Punguţa cu doi bani @ Teatrul Ion Creangă

Un spectacol muzical și interactiv, „Punguța cu doi bani” este o oportunitate de a redescoperi poveștile lui Ion Creangă – basme de un incredibil dinamism scenic, deși au fost scrise acum mai mult de un secol.
18:30
Balet

Frumoasa din Pădurea Adormită @ Opera Națională București

Într-un regat de poveste, nașterea prințesei Aurora este prilej de mare bucurie, dar și de blestem. În timpul botezului, Zâna Carabosse, uitată de regalitate, blestemă copila să adoarmă pentru 100 de ani la vârsta de 16 ani, până când va fi trezită de sărutul unui prinț. Frumoasa din Pădurea Adormită @ Opera Națională București
19:00
Junior

Zaharașka și zăpada uitată @ Teatrul de Artă

Spectacolul “Zaharașka și Zăpada Uitată” aduce în fața noastră o temă actuală, cea a încălzirii globale și a efectelor acesteia asupra naturii și a viețuitoarelor.

Evenimente copii | recomandate

Evenimente copii | weekend

București | Evenimente pentru copii în weekend

Teatru

ÎmpreLună @ Teatrul Ion Creangă

ÎmpreLună este povestea unei călătorii, din centrul Pământului până în înaltul cerului, în care întâmplările mai mult se simt decât…
Vineri 19/06
18:00
Junior

Jack și vrejul de fasole @ Teatrul Țăndărică

Un băieţel pus pe şotii dar cu suflet mare, dornic să-şi ajute mama, reuşeşte prin forţa magică a unui vrej…
Vineri 19/06
18:00
Junior

Povești cu fire @ Teatrul Ion Creangă

Un personaj vine din trecut, altul trăiește cu noi, în prezent, iar altul călătorește din viitor. Împreună cu cele trei…
Sâmbătă 20/06
10:00
Junior

Cartea junglei @ Teatrul Țăndărică

Contactul lui Mowgli cu animalele junglei descoperă însușiri care, cu ușurința, pot fi asemuite cu cele ale oamenilor: curaj, înțelepciune, demnitate, dar…
Sâmbătă 20/06
11:00
Junior

Povești cu fire | a doua reprezentație @ Teatrul Ion Creangă

Un personaj vine din trecut, altul trăiește cu noi, în prezent, iar altul călătorește din viitor. Împreună cu cele trei…
Sâmbătă 20/06
12:00
Atelier

Atelier STEM: Scenariu Roboți @ Evolve-Edu

Atelierul STEM: Scenariu Roboți oferă copiilor o experiență educativă captivantă, unde vor învăța să creeze și să programeze roboți în…
Sâmbătă 20/06
14:00
Junior

Pinocchio @ Teatrul Ion Creangă

De-abia ieșită din mâinile lui Geppetto, un talentat meșter tâmplar, păpușa de lemn Pinocchio, devenită copil însuflețit printr-o mică magie,…
Sâmbătă 20/06
18:00
Junior

Motanul încălțat @ Teatrul Ion Creangă

Vom călători împreună de la curtea unui împărat cam mofturos până la castelul unui căpcăun înfricoșător, din strălucitoarea sală a…
Duminică 21/06
11:00
Junior

Cei trei purceluşi @ Teatrul Țăndărică

Punerea în scenă se bazează pe povestea clasică pe care o respectă, dar toate aventurile celor trei purceluşi sunt privite…
Duminică 21/06
11:00
Atelier

Atelier de creație pentru copii ‘Jocuri de linii’ @ Muzeul de Artă Recentă

În cadrul acestui atelier creativ, vom lucra în sălile de expoziție, înconjurați de picturile impresionante ale artistului contemporan Bernard Frize.…
Duminică 21/06
12:00
Junior

Fata babei și fata moșului @ Teatrul Ion Creangă

Uneori în viață, e greu să fii bun, să iei decizii punându-i pe ceilalți mai presus de propria persoană. Dar…
Duminică 21/06
18:00

Evenimente copii | 2026

București | Evenimente pentru copii în acest an

Alte evenimente

Tabără Educație Financiară – Modul 1 – 4 zile @ Evolve-Edu

Această tabără inovatoare de educație financiară și antreprenorială îi ajută pe copii să înțeleagă valoarea banilor, să dezvolte obiceiuri financiare…
Miercuri 17/06
9:00
Teatru

ÎmpreLună @ Teatrul Ion Creangă

ÎmpreLună este povestea unei călătorii, din centrul Pământului până în înaltul cerului, în care întâmplările mai mult se simt decât…
Vineri 19/06
18:00
Junior

Jack și vrejul de fasole @ Teatrul Țăndărică

Un băieţel pus pe şotii dar cu suflet mare, dornic să-şi ajute mama, reuşeşte prin forţa magică a unui vrej…
Vineri 19/06
18:00
Junior

Povești cu fire @ Teatrul Ion Creangă

Un personaj vine din trecut, altul trăiește cu noi, în prezent, iar altul călătorește din viitor. Împreună cu cele trei…
Sâmbătă 20/06
10:00
Junior

Cartea junglei @ Teatrul Țăndărică

Contactul lui Mowgli cu animalele junglei descoperă însușiri care, cu ușurința, pot fi asemuite cu cele ale oamenilor: curaj, înțelepciune, demnitate, dar…
Sâmbătă 20/06
11:00
Junior

Povești cu fire | a doua reprezentație @ Teatrul Ion Creangă

Un personaj vine din trecut, altul trăiește cu noi, în prezent, iar altul călătorește din viitor. Împreună cu cele trei…
Sâmbătă 20/06
12:00
Atelier

Atelier STEM: Scenariu Roboți @ Evolve-Edu

Atelierul STEM: Scenariu Roboți oferă copiilor o experiență educativă captivantă, unde vor învăța să creeze și să programeze roboți în…
Sâmbătă 20/06
14:00
Junior

Pinocchio @ Teatrul Ion Creangă

De-abia ieșită din mâinile lui Geppetto, un talentat meșter tâmplar, păpușa de lemn Pinocchio, devenită copil însuflețit printr-o mică magie,…
Sâmbătă 20/06
18:00
Junior

Motanul încălțat @ Teatrul Ion Creangă

Vom călători împreună de la curtea unui împărat cam mofturos până la castelul unui căpcăun înfricoșător, din strălucitoarea sală a…
Duminică 21/06
11:00
Junior

Cei trei purceluşi @ Teatrul Țăndărică

Punerea în scenă se bazează pe povestea clasică pe care o respectă, dar toate aventurile celor trei purceluşi sunt privite…
Duminică 21/06
11:00
Atelier

Atelier de creație pentru copii ‘Jocuri de linii’ @ Muzeul de Artă Recentă

În cadrul acestui atelier creativ, vom lucra în sălile de expoziție, înconjurați de picturile impresionante ale artistului contemporan Bernard Frize.…
Duminică 21/06
12:00
Junior

Fata babei și fata moșului @ Teatrul Ion Creangă

Uneori în viață, e greu să fii bun, să iei decizii punându-i pe ceilalți mai presus de propria persoană. Dar…
Duminică 21/06
18:00
Junior

Peter Pan @ Teatrul Ion Creangă

Când seara se lasă ușor peste casa familiei Darling, un oaspete neașteptat intră pe fereastră. Este chiar el, Peter Pan,…
Vineri 26/06
18:00
Junior

Frumoasa și bestia @ Teatrul Țăndărică

Prin intermediul acestui spectacol, publicul este invitat să exploreze teme profunde și universale, precum iubirea, compasiunea și căutarea adevărului interior.…
Vineri 26/06
18:00
Junior

Pernuța somnoroasă @ Teatrul Ion Creangă

Faceți cunoștință cu nimeni alta decât Pernuța somnoroasă, o prietenă pufoasă și curioasă, numai bună de strâns în brațe, care ne…
Sâmbătă 27/06
10:00
Junior

Prințesa și broscoiul @ Teatrul Țăndărică

Povestea păstrează linia Fraților Grimm, dar acțiunea ce degajă o atmosferă Zen, are trimiteri la lumea orientală presărată cu inserții…
Sâmbătă 27/06
11:00
Junior

Pernuța somnoroasă | a doua reprezentație @ Teatrul Ion Creangă

Faceți cunoștință cu nimeni alta decât Pernuța somnoroasă, o prietenă pufoasă și curioasă, numai bună de strâns în brațe, care ne…
Sâmbătă 27/06
12:00
Atelier

Ateliere de artă și tururi ghidate pentru copii! @ Art Safari

Părinții pot să însoțească sau să asiste copiii în timpul atelierelor doar în situații excepționale (copiii cu dizabilități sau nevoi…
Sâmbătă 27/06
12:00
Atelier

Atelier de creație pentru copii ‘Patternuri contemporane’ @ Muzeul de Artă Recentă

Pornind de la expoziția semnată de Bernard Frize, copiii vor explora lumea patternurilor, a repetiției și a tranzițiilor cromatice printr-un…
Sâmbătă 27/06
12:00
Atelier

Atelier de Comunicare: Cum îi ajutăm pe copii să comunice cu încredere @ Evolve-Edu

Comunicarea este cheia relațiilor de succes, iar acest curs le oferă copiilor instrumentele necesare pentru a se exprima clar, încrezător…
Sâmbătă 27/06
14:00
Junior

Amintiri din copilărie @ Teatrul Ion Creangă

Copilăria este și va rămâne mereu un tărâm nemărginit al posibilităților. Pe scena Teatrului Ion Creangă vor păși personajele care…
Sâmbătă 27/06
18:00
Junior

Povestea celor trei purceluși @ Hard Rock Cafe

Nunu, Nini și Nana sunt trei purceluși veseli, năzdrăvani și tare pofticioși de joacă. Toată ziua se joacă, cântă și…
Duminică 28/06
11:00
Junior

Teatrul Naţional pentru copii Abracadabra @ TNB

Teatru interactiv, spectacole pentru copii cu vârsta între 4 și 10 ani. Copiii trebuie să ştie că există câte un…
Duminică 28/06
11:00
Junior

O mie și una de nopți – Lampa lui Aladin @ Teatrul Ion Creangă

Am auzit cu toții povestea lui Aladin. Însă spectacolul „O mie și una de nopți – Lampa lui Aladin” propune…
Duminică 28/06
11:00
Junior

Tigrișorul Petre (Hanna Januszewska) @ Teatrul Țăndărică

Un pui de tigru se teme de orice: zgomote, tunete, nori, praf, etc. Mama lui împreuna cu ceilalți tigri s-au…
Duminică 28/06
11:00
Atelier

Atelier de creație pentru copii ‘Împletituri din hârtie’ @ Muzeul de Artă Recentă

Inspirat de lucrările artistului Bernard Frize și de jocurile sale vizuale bazate pe ritm, repetiție și structură, atelierul propune o…
Duminică 28/06
12:00
Teatru

ÎmpreLună | a doua reprezentație @ Teatrul Ion Creangă

ÎmpreLună este povestea unei călătorii, din centrul Pământului până în înaltul cerului, în care întâmplările mai mult se simt decât…
Duminică 28/06
18:00
Caută