

„Adio, domnule Haffmann”, o dramă cu accente comice și suspans
Teatrul Naţional I.L.Caragiale din Bucureşti anunţă, în premieră națională, la Sala Pictura, spectacolul Adio, domnule Haffmann.


Teatrul Naţional I.L.Caragiale din Bucureşti anunţă, în premieră națională, la Sala Pictura, spectacolul Adio, domnule Haffmann.


Trăim o perioadă în care ieșirile și călătoriile nu mai reprezintă o normalitate. Ultima dată când am mers cu trenul, am remarcat că există și lucruri pe care pandemia nu le-a schimbat: râsetele și vocile oamenilor sunt tot acolo iar paginile cărților și muzica încă se aud în compartimentele trenului. Pare o lume neschimbată, dar este de nerecunoscut din multe puncte de vedere.


„Mă numesc Edward Joseph Snowden. Cândva am lucrat pentru guvern, dar acum lucrez pentru public. Mi-au trebuit aproape trei decenii pentru a înțelege că între cele două noțiuni există o deosebire iar când am înțeles-o mi-a adus necazuri la locul de muncă.”


În sezonul 3 din Gilmore Girls, Amy Sherman-Palladino (scriitoarea serialului) i-a atribuit personajului Rory Gilmore o replică rămasă cu mine din momentul în care am auzit-o pentru prima dată: „Trăiesc în două lumi, iar una dintre ele este a cărților”.


Pe 3 noiembrie 2004, în Orașul Muzicii, o tânără de 14 ani se pregătea să cânte pe scena faimoasei Bluebird Café în cadrul Sunday Writers Night. Cu o chitară six string și o poveste de spus, fetița avea să devină unul dintre cei mai proeminenți muzicieni mileniali.


Prin albumul Evermore, lansat la sfârșitul anului 2020, Taylor Swift continuă povestea începută în luna iulie.


Folclorul ia naștere din aceste povești, parabole, legede și, uneori, bârfe, având la bază personaje și tipologii care există în realitatea pe care o trăim. Folklore este și titlul celui de-al optulea album al cântăreței americane Taylor Swift, proaspat recompensat cu Premiul Grammy pentru „Albumul anului” in cadrul ceremoniei desfasurate pe 15 martie.


Pe timpul pandemiei, am simțit de multe ori că lumea reală este mult prea copleșitoare. Trăind în fiecare zi înconjurată de frică și anxietate, am decis să încep călătoria în cea de-a doua lume pe care o cunosc, cea a cărților.


Miturile fac parte din viața noastră. Dacă în trecut se vorbea despre Insula Fericiților, Atlantida sau El Dorado, în societatea contemporană s-au format noi mituri, culturi și personaje, specifice omului modern. Acest om modern, care trăiește într-o societate repetitivă, tristă, plictisitoare și mult prea guvernată de scurgerea timpului, nu mai este interesat de mitul paradisului în care bogățiile sunt nesfârșite. Acesta caută o evadare din obișnuitul în care trăiește.