În sezonul 3 din Gilmore Girls, Amy Sherman-Palladino (scriitoarea serialului) i-a atribuit personajului Rory Gilmore o replică rămasă cu mine din momentul în care am auzit-o pentru prima dată: „Trăiesc în două lumi, iar una dintre ele este a cărților”. Sintagma construită de Palladino m-a făcut întotdeauna să mă gândesc la scriitoarele care au contribuit la această a doua lume în care trăiesc. M-am gândit la Jane Austen, construindu-le pe Lizzy și Emma într-o sufragerie comună și gălăgioasă, la Charlotte, Emily și Anne Brontë, care și-au publicat operele sub pseudonimele Currer, Ellis și Acton Bell, la Sylvia Plath într-o noapte geroasă de februarie și, nu în ultimul rând, la Virginia Woolf, care în 1929 spunea că „pentru a scrie ficțiune, o femeie trebuie să aibă bani și o cameră doar a ei.”
Bazat pe două prelegeri ținute de autoare la Newnham College și Girton College (primele colegii pentru femei ale Universității Cambridge) în 1928, eseul O cameră doar a ei este o parte importantă a literaturii feministe a secolului XX. „Spuneți-mi Mary Beton, Mary Seton, Mary Carmichael sau oricum vă place, nu are nicio importanță”. Avertizând cititorii de la început că ceea ce urmează să descrie nu este real, Virginia Woolf se introduce ca fiind Mary, o autoare care pe parcursul eseului povestește cum a ajuns să creadă că independența financiară, educația și libertatea stau la baza creației.
Pentru a ilustra această teorie, scriitoarea propune un exercițiu de imaginație: „Dați-mi voie să-mi închipui ce s-ar fi întâmplat dacă Shakespeare ar fi avut o soră incredibil de talentată, să-i spunem Judith”. Conform Virginiei Woolf, în timp ce fratele său ar fi ajuns același William Shakespeare pe care îl cunoaștem astăzi prin piesele sale, Judith, la fel de genială și creativă, ar fi ajuns să se sinucidă. Nu ar fi fost educată, nici încurajată să scrie. Ar fi fost obligată să se căsătorească pentru a nu-și face familia de râs, iar, dacă ar fi reușit cumva să fugă la Londra ca să devină actriță, ar fi fost întâmpinată de directori care i s-ar fi adresat batjocoritor. Judith (ca personaj) este o invenție a Virginiei Woolf, dar această soră a lui William Shakespeare a existat și în realitate. Numele ei a fost Joan, s-a căsătorit cu un pălărier pe nume William Hart, a murit în anul 1646 și nu a scris nimic care să fi ajuns publicat.
Cu aproape un secol în urmă, Virginia Woolf avea o singură dorință pentru scriitoarele din viitor: „sper că veți avea suficienți bani doar ai voștri pentru a călători și pentru a lenevi, pentru a contempla viitorul sau trecutul lumii, pentru a visa cu o carte în mână sau pentru a zăbovi la colț de stradă și pentru a vă lăsa șirul gândurilor să fie purtat de curent”. Ca răspuns la O cameră doar a ei, în 2019 (la 90 de ani de la publicarea eseului), Adela Greceanu, Adina Rosetti, Ana Maria Sandu, Angela Marinescu, Cosmina Moroșan, Diana Bădica, Elena Stancu, Elena Vlădăreanu, Ioana Bâldea Constantinescu, Lavinia Braniște, Mihaela Michailov, Rucsandra Pop, Svetlana Cârstean, Teona Galgoțiu și Tatiana Țîbuleac au compus volumul Dragă Virginia, Scrisori din țara mea, în care, prin scrisori adresate Virginiei Woolf, discută despre experiențele lor în lumea literară și despre importanța camerei în viața scriitoarei de astăzi.
Virginia Woolf mai considera și că „poezia este dependentă de libertatea intelectuală”, iar pe scriitoarea de peste 100 de ani (cea care are camera doar a ei și libertatea de a scrie ceea ce gândește) o vedea, în sfârșit, poetă. Pentru a ilustra contribuțiile și valoarea femeilor care scriu, Alina Purcaru și Paula Erizanu au realizat proiectul Un secol de poezie română scrisă de femei, compus din două antologii: Volumul I (1990-2019) și Volumul II (1945-1989). Alina este scriitoare și publicistă, debutând în anul 2016 cu volumul de poeme rezistență, urmat de un al doilea volum, Indigo (2018), iar în prezent face parte din redacția revistei Observator Cultural. Paula a debutat în poezie în 2016, prin volumul Ai grijă de tine, după ce, pentru proiectul Aceasta e prima mea revoluție. Furați-mi-o, a primit premiul internațional UNESCO pentru cea mai frumoasă producție de carte a anului 2011 la târgul de la Leipzig.
În primul volum sunt prezentate 27 de poete care au debutat între anii 1990 și 2019, scriitoare care demonstrează cât de frumoasă poate fi lumea cărților atunci când este deschisă tuturor, iar în cel de-al doilea volum apar 42 de poete (multe pe care le mai putem găsi doar în anticariate) care au avut debutul între anii 1945 și 1989, volumul II fiind o antologie care distruge mitul conform căruia nu există autoare importante care să fi scris înainte de anii ’90: „Antologia de față și-a asumat să arate că poetele au avut o contribuție coerentă și consistentă, de-a lungul întregii perioade postbelice, că au lăsat creații pline de valoare și de latențe recuperabile azi… și că au dreptul legitim de a fi înregistrate de orice istorie literară care vrea să rămână fidelă realității”.
În final, dacă i-aș putea scrie Virginiei Woolf, cred ca i-aș mulțumi pentru cuvintele și pentru viziunea ei, gândindu-mă la fiecare fetiță în care încă există o părticică din sora pierdută a lui Shakespeare și care, dintr-o cameră doar a ei, știe, din ce în ce mai mult, că poate să devină orice își dorește.
Recomandări de CLAUDIA ALDEA
PS: O cameră doar a ei și Dragă Virginia au fost publicate la editura Black Button Books, iar cele două volume din Un secol de poezie română scrisă de femei au apărut la editura Cartier.
