Unboxing Brâncuși: Foto-video prezintă cele cinci proiecte selectate în urma Open Call-ului I, deschis în 2026, care răspund la provocarea de a deschide simbolic cutia memoriei culturale și de a intra într-un dialog artistic cu moștenirea lăsată de Man Ray, Constantin Brâncuși sau Mina Loy. O moștenire se deschide ca într-un unboxing de astăzi: ceva valoros, încă nepus în funcțiune, este despachetat sub privirea unui public, deși cine l-a împachetat nu avea de unde ști cum va fi transmis și nici cine îl va primi. Privirii care a conceput-o i se adaugă astfel o a doua, cea care o primește, în forma originală sau cu distorsiuni. Din afinitățile dintre expeditor și destinatar se nasc feluri noi de a privi, de a înțelege și de a crea.
După urmă, instalație realizată de Nicu Popescu, pune față în față prezentul și trecutul, printr-un obiect ce stă înaintea propriei imagini filmate și încearcă să redea mișcările, ajungând mereu la o nouă versiune. Dacă rayografiile lui Man Ray sunt urme lăsate de obiecte pe hârtie, aici urma devine activă, căci filmul se întoarce asupra obiectului și îl atrage într-un joc cu propriul trecut.
În Procesul, Aurelia Mihai se întoarce la o privire devenită celebră, cea a tribunalului american care a avut de hotărât dacă Pasărea în văzduh a lui Brâncuși este sau nu artă. Uneltele acelei priviri (lupa, imaginea, documentele, inscripția juridică) sunt așezate sub ochii publicului, invitat să examineze la rândul său.
Bumerang, instalația video a lui Vlad Dragne, adaptează liber poemul omonim al lui Gherasim Luca și pornește de la un gest comun al lui Man Ray și Brâncuși, anume reducerea obiectului concret până la ambiguitate. Turnat pe peliculă alb-negru de 16 mm, filmul face din tactilitate o metodă de lucru, asumată explicit prin tehnici precum anamorfozarea, dubla expunere sau filmarea trichrome, în contratimp cu epoca digitală pe care o traversăm.
Două ecouri târzii ale Coloanei fără sfârșit, ridicate în București în perioada socialistă, sunt punctul de plecare pentru Coloane, lucrarea lui Cristian Eduard Drăgan. Artistul urmărește ce se întâmplă cu o operă după ce pleacă de lângă autor, iar coloanele apar într-un flux de capturi Google Maps și de cadre filmate de el. Alături, un raport preliminar aduce propria versiune despre ele.
Treizeci de poeme nepublicate, scrise de tatăl artistului, mort la treizeci de ani, stau la originea lucrării Poetul Anonim și Morile de vânt de Alexandru Damian. Artistul le traduce, cu ajutorul inteligenței artificiale, în vibrații și le transmite unui organism unicelular care nu poate citi. Poemul trece astfel din cuvânt în vibrație, din vibrație în creștere și din creștere în imagine. Filmul păstrează, ca la Man Ray, urma unei întâlniri, de data aceasta între poem și materia vie.
A treia privire vă aparține. Cutia de rezonanță merge mai departe, iar odată cu ea și poemele selectate la secțiunea Poezie, pe care le puteți desprinde și lua acasă.
Curator: Elena Stanciu
Mulțumiri lui Carmen Lidia Vidu, mentor al categoriei Foto-video, și lui Kim Knowles, care a susținut conferința dedicată lui Man Ray.
