Asociația Diakoniewerk International vă invită joi, 29 octombrie 2026, între orele 10:00 și 13:00, la Casa Artelor a Muzeului ASTRA din Sibiu, la evenimentul final al proiectului „Artă pentru toate simțurile”.
Persoanele cu dizabilități care au participat la atelierele proiectului urcă pe scenă și își prezintă public creațiile. Intrarea este liberă.
În perioada iulie–octombrie 2026, participanții au luat parte la serii de ateliere creative, fiecare dedicată unui alt simț: pictură (simțul vizual), muzică și improvizație (simțul auditiv), modelaj în lut și ceramică (simțul tactil), teatru și pantomimă (expresia corporală). Atelierele s-au desfășurat săptămânal, în grupuri mici, cu accent pe proces, participare și exprimare autentică, nu pe performanță.


Atelierele au fost conduse de specialiști cu experiență în lucrul cu persoane vulnerabile: actrița și profesoara de teatru Lorelei Ghazawi (teatru și pantomimă), profesorul de muzică Claudiu Daniel Vasile (muzică), Roxana Mărcoiu, de la Asociația Tonal (ceramică), și artista Andrea Bernath (pictură).
Ce va putea vedea publicul pe 29 octombrie
· un spectacol de teatru și pantomimă creat în ateliere;
· un concert cu piesa compusă împreună de participanți;
· expoziția de obiecte ceramice pictate și de lucrări de pictură;
· momente artistice ale copiilor de la centrele de zi Diakoniewerk din Sebeș și Dumbrăveni.
Evenimentul este deschis publicului larg, familiilor participanților, partenerilor și comunității, iar accesul este gratuit.


Despre proiect
„Artă pentru toate simțurile” este un proiect al Asociației Diakoniewerk International, cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu prin programul Agenda Culturală. Evenimentul final este găzduit de Muzeul ASTRA.
Acțiune cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu.
Despre Asociația Diakoniewerk International
Asociația Diakoniewerk International activează în România de peste 20 de ani și sprijină persoane cu dizabilități și copii din medii defavorizate în Sibiu, Sebeș și Dumbrăveni. Asociația oferă centre de zi pentru copii și tineri, centre ocupaționale pentru adulți cu dizabilități, servicii de îngrijire la domiciliu și un centru de consiliere.




