„Carnavalul nefericiților” este un roman de formare în exil, scris la persoana întâi, structurat în cinci acte după modelul tragediei greceşti.
Autorul construiește, cu o franchețe dezarmantă, portretul unei generații de dezrădăcinați voluntari — cei care au plătit prețul libertății cu propria identitate.
Narațiunea se desfășoară pe două axe temporale complementare: Marsilia anilor ’90 — cu lumea sa de artiști precari, carnavaluri şi imigrație artistică — şi prezentul din 2024, în care naratorul reconstituie, prin cercetarea despre pictorul Simon Hollósy, un destin paralel cu al său. Cele două fire nu sunt paralele în sens clasic: se alimentează reciproc, oglindindu-se cu o coerență care nu pare forțată.
„Carnavalul nefericiților este un roman al memoriei care refuză nostalgia facilă şi consolările genului memorialistic. Are precizia jurnalului, ambiția romanului total şi luciditatea unui om care ştie că memoria transformă la fel de mult cât conservă.”
Una dintre reușitele majore ale cărții este capacitatea de a reda, cu precizie documentară rară, Franța cartierelor sensibile din anii ’90. Autorul nu judecă, observă. Privirea sa de străin îi conferă o luciditate aparte — vede ceea ce francezii înșiși nu mai văd, din obișnuință sau din negare.
