VIDEODOME | “STRANGER THAN FICTION” (2006, r: Marc Forster)

Filmul Stranger Than Fiction pune față în față rutina unui funcționar fiscal și vocea care îi povestește viața, inclusiv apropierea morții.

La 20 de ani de la apariție, premisa și trimiterile culturale rămân de urmărit, însă tonul melodramatic și întrebările lăsate de scenariu cântăresc în lectura autorului.

Mai ciudat decât ficţiunea… iată un titlu extrem de sugestiv pentru un film care jonglează cu absurdul într-un mod straniu, doar că nu o face nici prea-prea, nici foarte-foarte.

În ciuda calităţilor profesionale incontestabile, eclecticul regizor Marc Forster (“Finding Neverland”, “World War Z”, James Bond’s “Quantum of Solace”) şi scenaristul Zach Helm (“Mr. Magorium’s Wonder Emporium”, “Deep Water”) nu au anvergura creativă a tandemului Spike Jonze (“Adaptation”, “Where the Wild Things Are”) & Charlie Kaufman (“Eternal Sunshine of the Spotless Mind”, “Synecdoche, New York”) şi, aparent, nici dorinţa de a-şi asuma cu orice risc propriile viziuni creative anti sau non-comerciale, aşa cum cei din urmă au făcut-o în 1999 cu “Being John Malkovich”, un fim suprarealist cu adevărat… stranger than fiction.

Să ne amintim că, acolo, John Cusack juca rolul unui păpuşar care descoperă o uşă-portal ce îl introduce în mintea/creierul actorului John Malkovich şi îi permite să o exploreze în dese rânduri, dar şi… să o controleze. Rezultatul? Un exerciţiu psihanalitic cinematografic original, efervescent şi plin de vervă.

Filmul Stranger Than Fiction și vocea care îi schimbă rutina

Referirea la “Being John Malkovich” nu poate fi evitată în cazul lui “Stranger Than Fiction”, chiar dacă acesta e inspirat într-o mai mare măsură de “Playtime”, satira lui Jacques Tati, atâta vreme cât aici avem de-a face cu Harold, un birocrat angajat al Fiscului american, obsedat de precizie, bântuit… în timp real – în viaţa sa cotidiană monotonă şi lipsită de plăceri sau satisfacţii ‘omeneşti’ – de o voce insinuată brusc în cutia lui craniană, care nu se mulţumeşte doar să îi analizeze detaşat modul binar/simplist în care şi-a fixat parametrii existenţiali (de câte ori îşi mişcă periuţa de dinţi pe orizontala gingiei, câţi paşi trebuie să facă pentru a prinde autobuzul, numărul de muşcături dintr-un măr sau obsesia ceasului/timpului… versus orice inferenţă destabilizatoare cu caracter emoţional), ci să îi ofere şi indicii asupra viitorului personal, cum ar fi acela a… iminentei sale morţi.

Harold Crick, Karen Eiffel și granița dintre ficțiune și realitate

Panicat, Harold (Will Ferrell – “Anchorman”, “Zoolander”) apelează la psihiatru (Linda Hunt – “The Year of Living Dangerously”, “Dune”), care îl etichetează drept schizofrenic, dar îi dă ideea să consulte un specialist în literatură, pe Hilbert (Dustin Hoffman), poate-poate se va lămuri ce e cu povestea şi, mai ales, cu naratorul apărut intempestiv în capul său.

Cu ajutorul acestuia, funcţionarul derutat identifică vocea ca aparţinând lui Karen Eiffel, autoare suicidală de romane cu final tragic (fără excepţie), interpretată de Emma Thompson (“Howards End”, “Harry Potter”), care încearcă să iasă din blocajul creativ cu sprijinul unei asistente impuse de editură (Queen Latifah – “Chicago”, “Hairspray”).

Ambii, în planuri paralele, se consumă în crize inedite (pentru ei) de ordin emoţional: el, la o primă experienţă de natură… sentimentală, se simte atras de bucătăreasa Ana (Maggie Gyllenhaal – “Secretary”, “The Dark Knight”), iar scriitoarea are revelaţia macabră că există o corelaţie de natură fizică între actul creativ şi viaţa reală (personajele pe care le omoară fictiv au corespondent în realitate).

O premisă interesantă, dar cu rezerve legate de scenariu

Pe de-o parte, “Stranger Than Fiction” este în mod cert interesant ca premisă (re-evaluarea propriei existenţe meschine în apropierea sfârşitului, conştientizarea că propriul comportament poate avea efectul fluturelui asupra altora), dar şi ca subtilitate a intenţiei abordării (numele personajelor, de exemplu, sunt preluate din istoria ştiinţei şi spiritualităţii omeneşti: Hilbert şi cele 23 probleme ale sale (Hoffman), Crick – biologul britanic ce a descoperit structura ADN-ului (Ferrell), Pascal (Gyllenhaal), evident, trimite la filosoful şi matematicianul francez Blaise Pascal, Escher (Latifah) la artistul olandez obsedat de matematică, iar Eiffel (Thompson) la inginerul şi arhitectul francez asociat inclusiv cu Statuia Libertăţii din N.Y.).

Pe de altă parte, care mă face că revin la fraza de început cu “nici prea-prea”, la o revizitare după 20 de ani, filmul mi-a lăsat la final un gust amar datorită alunecării pe panta comercială, prin apropierea de tonul unei melodrame siropoase, lipsite în egală măsură de umor şi tragism, iar asta cred că se datorează, în primul rând, numeroaselor hibe imputabile scenariului, seria ‘De ce?’-urilor rămase fără ecou sau răspuns fiind mult prea numeroasă pentru a încerca să vă consum aici timpul cu ea.

Uneori, când nu ştii ce vrei, este mai degrabă indicat să consumi doar pâine şi lapte decât şaorma cu de toate… nu e chiar simplu “să fii John Malkovich”.

Text de IOAN BIG | VIDEODOME

• Stranger Than Fiction 2006
• Regia: Marc Forster
• Scenariu: Zach Helm
• Cu: Will Ferrell, Emma Thompson, Dustin Hoffman