Late Summer Spritz @ Muzeul de Artă Recentă

MARe/Muzeul de Artă Recentă își extinde viziunea asupra scenei artistice invitând o artistă ale cărei lucrări fac parte din colecție să curatorieze o expoziție. Pentru această primă ediție, artista Larisa Sitar preia rolul de curator, reunind lucrări contemporane ale unor artiști care locuiesc în București sau au legături cu acest oraș, în cadrul expoziției de grup Late Summer Spritz.

Această expoziție reunește 9 artiști care împărtășesc o afinitate distinctă pentru pentru imagini (aproape) non-figurative. Printr-un joc subtil de forme, culori și materialitate, lucrările evocă atmosfera unui oraș torid, părăsit de locuitorii săi care fug de căldura verii. În această absență colectivă se conturează o alteritate stranie, care iese din fundal pentru a lăsa suprafețele și obiectele brute să ocupe centrul scenei. Excesul de informație — și de zgomot — pe care mediul urban îl produce prin simplul fapt că există a fost filtrat și sintetizat în obiecte noi, neașteptate. Scoase din contextul lor inițial și reîncadrate, acestea capătă o dimensiune sculpturală rămasă până acum neobservată din cauza familiarității. Tehnicile folosite în cadrul expoziției sunt deliberat eterogene, generând o variație bogată de textură, gest și tonalitate, o pluralitate de abordări care reflectă acumularea proprie orașului, stratificată și non-ierarhică, de suprafețe.

APPARATUS 22 este un colectiv de visători, cetățeni ai mai multor tărâmuri, cercetători, activiști poetici și futurologi (eșuați), fondat la București în ianuarie 2011 de Erika Olea, Maria Farcaș și Dragoș Olea, împreună cu Ioana Nemeș (1979–2011). Din 2015, grupul lucrează între București, Bruxelles și universul utopic SUPRAINFINIT. Seria lor ABOVE AND BEYOND pune în scenă naturi statice speculative — codurile și convențiile genului istoric al naturii statice sunt răsturnate, permițând limbajului și imaginației privitorului să „picteze” compoziții poetice deschise infinitelor interpretări — în jurul unor momente, în diverse contexte (Iran, România, scenele underground de clubbing din New York și Londra), în care clubbingul a întruchipat o agendă socio-politică improvizată, opusă perspectivelor dominante și opresive. Clubbingul, în această lectură, nu a fost niciodată doar extaz — a fost, de asemenea, un spațiu al libertății.

Diana Cepleanu (n. 1957) explorează tensiunea dintre dragostea pentru abstracție și seducția figurativului — o seducție față de care se arată precaută, tocmai pentru că îi farmecă atât de ușor pe ceilalți. Ca gest de apărare, ea erodează portretele și obiectele recognoscibile, punând în prim-plan suprafața texturată și senzorială a picturii, în care încorporează o senzație de timp, de moment trăit. Lucrând cu o aparentă ușurință și printr-un fel de economie a mijloacelor, ea reușește să surprindă ceva dincolo de asemănare — un fel de esență.

Roberta Curcă (n. 1991) cercetează utilizarea plăcilor ceramice pentru finisajele exterioare ale clădirilor — larg răspândite în întregul bloc socialist, inclusiv în România, dar care își au originea în plăcile ceramice proiectate de arhitectul și designerul italian Gio Ponti pentru Joo Milano în anii 1950. Interesul ei nu este nici pur estetic, nici doar nostalgic, ci reprezintă un act de conservare: această practică arhitecturală este acum vulnerabilă la degradare și dispariție, pe măsură ce clădirile sunt izolate termic sau demolate. Ea colecționează plăci căzute și fotografiază clădirile care încă le mai poartă, o arhivă păstrată pe pagina de Instagram @tile.and.tiles. Pentru lucrarea prezentată aici, ea își însușește limbajul vizual și logica materială a plăcii ceramice în sine, construind în mod jucăuș replici ale unor obiecte — un portret, o plantă, din plăci ceramice.

Adelina Ivan (n. 1971) folosește un limbaj vizual abstract, caracterizat de geometrii deschise și fluide, în care formele textile se contopesc cu fundalul pictat. Ea abordează structurile textile ca reprezentări atât vizuale, cât și metaforice ale complexității contemporane, în care forma textilă nu mai este un mijloc de reprezentare, ci un instrument de construcție — unul care privilegiază interconectarea, repetiția și transformarea în detrimentul reprezentării.

Gili Mocanu (n. 1971) explorează relația dintre suprafețele plate și cele care sugerează adâncimea prin intermediul culorii, luminii și umbrei, într-o pictură geometrică, non-figurativă, care reușește să evoce, în același timp, încăperi goale, abstracția modernistă și barele colorate folosite pentru calibrarea semnalelor video. Tensiunea și emoția sunt încorporate în lucrare, lăsând, în același timp, suficient spațiu privitorului pentru a-și proiecta propria imaginație pe pânză.

Giuliano Nardin (n. 1978) abordează fiecare lucrare ca pe un nou experiment, fără schițe sau studii preliminare; nu știe dinainte unde îl va duce o pictură. Rezultatul este o suită de personaje pline de culoare, care par în același timp spontane, caricaturale și misterioase.

Practica artistică a Marušei Sagadin (n. 1978) își are rădăcinile în explorarea istoriei arhitecturii și a mediului construit, prin intermediul unor strategii pline de umor și al exagerării. Obiectele sale din hârtie, de mari dimensiuni, sunt realizate din afișe publicitare uzate și revopsite, lipite și întărite cu folie de aluminiu, păstrând încă urme ale utilizării lor anterioare, ale depozitării și transportului. Suprafețele colorate, fără text ascund în mod jucăuș rolul informativ al fiecărui afiș, atrăgând în schimb atenția asupra recirculării, reciclării și caracterului efemer. Seria intitulată Blinds, Blind Bees, Plan B face referire la elemente ale orașului — jaluzele, perdele, aparate de aer condiționat, balustrade, jgheaburi de ploaie sau fântâni — reinterpretate ca fragmente

Practica lui Kristin Wenzel (n. 1983) se desfășoară prin instalații de mari dimensiuni, sculpturi și intervenții în spațiul public, concepute adesea ca fiind site-specific. Cele două lucrări expuse sunt fragmente dintr-o instalație mai amplă, The Near and the Elsewhere, prezentată pentru prima dată în 2020 la galeria Suprainfinit, București, unde spațiul expozițional a fost transformat într-o piscină goală — sau, mai degrabă, într-o versiune imaginată a acesteia, născută dintr-o amintire din copilărie a unei piscine din RDG. Pe jumătate sculptură, pe jumătate spațiu al posibilităților, lucrarea explorează identitatea culturală și participarea, alături de procesele de transformare din spațiul public. Concepută ca site-specific, The Near and the Elsewhere continuă să evolueze, fiind transferată treptat, în fragmente, în noi contexte spațiale.

Mădălina Zaharia (n. 1985) explorează modalități de ficționalizare și instrumentalizare a experienței personale ca mijloc de a înțelege mai bine relația noastră cu lumea înconjurătoare — folosind teoria afectului, cinematografia experimentală, poezia și scrierea ca instrumente pentru a imagina colectiv aspirațiile sociale și normele viitorului. Pornind de la premisa brechtiană conform căreia o piesă de teatru nu este niciodată realitatea însăși, ci o reprezentare a acesteia, The Staging of an Exhibition II ia forma unui scenariu structurat, dar mereu fluid, în care pereții albi devin linii, liniile devin obiecte, iar obiectele devin, la rândul lor, imagini care împodobesc pereții albi. Lucrarea se prezintă ca o descriere personală și afectuoasă a spațiului și a funcției sale obișnuite — provocând potențialul său teatral și înlocuind treptat realitatea cu imaginația.

Mulțumiri: Suprainfinit Gallery, Galeria Plan B Cluj, Berlin, Galeria Ivan, Galeria Christine König, Viena

Asistent coordonator: Maria Grigorescu | | Producție: Cristi Tănase

Images:

Mădălina Zaharia_Înscenarea unei expoziții_2016_Courtesy Ivan Gallery

APPARATUS 22_Polyhappiness_2019_150 × 100 cm__Courtesy Suprainfinit Gallery

Adelina Ivan_Fără titlu_2026 (plasa bumbac)_2021–2025 (acrilic)_Courtesy of the artist

Key visual artwork: Maruša Sagadin (b. 1978, Ljubljana)

Photo: Simon Veres

Vrei să fii la curent cu cele mai noi Evenimente, Filme și Festivaluri din România ?

Program eveniment

Duminică 15/11/2026