ASTRA în Festival 2026 @ Muzeul ASTRA

Muzeul ASTRA revine în forță cu vedeta verii: ASTRA în Festival!

Un conceput nou, dinamic și proaspăt care te invită să privești meșteșugurile și valorile tradiționale dintr-o perspectivă contemporană.

Ce aduce nou?

Etnografie experimentală – ateliere participative de cunoaștere a celor mai mici chichițe ale meșteșugurilor tradiționale sub îndrumarea celor mai pricepuți specialiști, practicanți de generații.

Meșteri la scenă deschisă – Dacă te-ai întrebat vreodată cine sunt cu adevărat oamenii din spatele produselor tradiționale, de ce sunt ei în stare, prin ce au trecut pentru a deprinde tainele unui meșteșug și cum se reinventează pentru a răzbi în economia actuală, te invităm în amfiteatrul de pe Aleea Pivelor pentru un dialog onest, deschis care să servească tuturor.

Boot camp: cum să….Educația pentru deprinderi sustenabile – o tabără de instruire în deprinderile practice de bază, atât de necesare vieții de zi cu zi; ateliere zilnice care ne vor îndruma cum să… reparăm, recondiționăm, reciclăm lucruri utile și dragi nouă, cum să ne comportăm mai responsabil față de resursele din ce în ce mai limitate pe care încă le mai avem la îndemână.

În familie descoperim Tradițiile – demers de etnografie urbană activități pentru familii cu copii (cu precădere de vârstă școlară) ce vizează consolidarea și comunicarea intergenerațională: activități și jocuri în grup – redescoperirea jocurilor copilăriei generației „cu cheia la gât”, activități practice care să stabilească conexiuni între generații.

Adolescenții cronicari digitali ai meșteșugurilor analoge – promovează dezvoltarea de conținut și consumul responsabil de informație. Se vor desfășura ateliere și întâlniri prin care adolescenții devin cronicari digitali ai evenimentului, ateliere de comunicare în social media, ateliere de siguranță și deontologie în social media, fake news etc. Vor fi abordate teme serioase: sustenabilitate, responsabilitate, schimbări climatice, reciclare, reutilizare, comportament responsabil față de mediu – sub forma interactivă, practică sau dezbatere.

ASTRA Acoustic – o serie de micro-concerte acustice/unplugged și sesiuni de tip Jam Session în locații neconvenționale din muzeu, pentru a crea o atmosferă de festival imersivă. Vei întâlni artiști și trupe românești, din sfera rockului, cu notorietate sau mai puțin cunoscute, în zone inedite din muzeu, după-amiaza. Muzica va realiza o conexiune diferită cu publicul; oferind o interacțiune caldă și o perspectivă diferită asupra unui gen muzical preponderent amplificat. ASTRA Jam – un prilej excelent pentru tineri talentați de a se angrena într-un jamsession antrenant în mijlocul muzeului.

ASTRA Poetic – revine în spațiul ficțional din jurul podului acoperit din Gura Râului, aflat la răscruce de drumuri și de sectoare tematice ale expoziției în aer liber, cu ramificații multiple către case, peisaje și oameni. Stimulând creativitatea, spiritul critic, deschiderea către ceilalți și respectul față de natură, evenimentul cultivă gustul pentru literatură și artă, punând în valoare potențialul inepuizabil al Dumbrăvii Sibiului, completând experiența de vizitare a expoziției în aer liber și creând conexiuni între spații fizice și mentale, între oameni și obiecte, între generații și categorii sociale.

Muzeul ASTRA din Sibiu propune, în perioada 14–16 august 2026, un program amplu de evenimente care aduce meșteșugurile tradiționale, muzica, literatura, gastronomia și educația într-un context contemporan. Intitulat „ASTRA în Festival”, evenimentul se desfășoară în Muzeul în aer liber și reunește ateliere participative, întâlniri cu meșteri populari, concerte, recitaluri de poezie, activități pentru familii și proiecte dedicate tinerilor.

Unul dintre punctele centrale ale festivalului este „Etnografie experimentală”, un concept dedicat redescoperirii meșteșugurilor tradiționale prin ateliere participative. În perioada 14–16 august, între orele 10.00 și 20.00, vizitatorii vor putea afla secretele unor meșteșuguri direct de la practicanți cu experiență, alături de muzeografi, conservatori, restauratori și educatori muzeali din echipa Muzeului ASTRA.

Programul include și „Meșteri la scenă deschisă. Să ne cunoaștem!”, unde publicul este invitat să descopere poveștile oamenilor din spatele produselor tradiționale. Întâlnirile vor avea loc pe Aleea Pivelor și la amfiteatru, între orele 11.00–13.00 și 16.00–18.00. Printre invitați se numără meșteri desemnați Tezaur Uman Viu, precum Maria Ciucă, Aurelia Dobrilă, Filep Elisabeta, Ileana Hotopilă și Iordan Lepădatu, dar și practicanți ai olăritului, picturii naive și altor meșteșuguri.

O componentă dedicată deprinderilor sustenabile este „Bootcamp practic: cum să… Educație pentru deprinderi sustenabile”. Timp de trei zile, participanții vor învăța să repare, să întrețină, să recondiționeze și să reutilizeze obiecte, de la mobilier și haine până la jucării, vase de aramă sau plante. Atelierele urmăresc promovarea unui comportament responsabil față de resurse și încurajează recuperarea și prelungirea duratei de viață a obiectelor.

Familiile cu copii sunt invitate la programul „În familie descoperim Tradițiile”, desfășurat la Etno Tehno Parc. Activitățile urmăresc apropierea dintre generații prin jocuri, activități practice și redescoperirea unor experiențe din copilăria generației „cu cheia la gât”.

Adolescenții vor avea propriul program în cadrul proiectului „Adolescenții cronicari digitali ai meșteșugurilor analoge”. Aceștia vor putea participa la ateliere de comunicare în social media, siguranță și deontologie online, dar și la dezbateri despre fake news, sustenabilitate, schimbări climatice, reciclare și responsabilitate față de mediu.

Muzica va avea, de asemenea, un rol important în festival. „ASTRA Acoustic │ Rock” aduce, în zona Târgul de țară, micro-concerte acustice și sesiuni Jam Session în spații neconvenționale ale muzeului. Pe scenă vor urca, între alții, Athoris, Kempes, P’neuma, Underwaves, An Theos, Phoenix – Acustic set, June Turns Black și E-An-Na.

Programul cultural continuă cu „ASTRA Poetic. Melancolia”, organizat la Podul acoperit de la Gura Râului. În intervalul 15.00–19.00, publicul va putea participa la recitaluri de poezie, prezentări de carte, dezbateri și sesiuni de artă și creație.

În paralel, vizitatorii vor putea descoperi expozițiile „Făurind Transilvania!”, la Casa Artelor, și „Scoarțe. Covoare. Păretare. Rafinamentul tehnicilor de țesut”, la Pavilionul Muzeal Multicultural, în cadrul programului „ASTRA în Expoziții!”.

Gastronomia tradițională va fi prezentată prin „ASTRA în Farfurie!”, la Târgul de țară. Între orele 10.00 și 13.00, organizatorii propun o incursiune în rețete culese din teren și păstrate în arhiva științifică a muzeului, invitând totodată publicul să contribuie cu propriile rețete.

Un alt punct de atracție va fi programul „ASTRA și ciobăneștii românești”, organizat în zona Etno Tehno Parc, în colaborare cu Asociația Haita. Între orele 10.00 și 18.00, vizitatorii vor putea interacționa cu câinii ciobănești românești și participa la activități educative.

Prin diversitatea programelor, ASTRA în Festival își propune să creeze o legătură între patrimoniul tradițional și preocupările publicului contemporan, reunind meșteșugul, arta, muzica, literatura, gastronomia și educația într-o experiență culturală desfășurată în spațiul Muzeului ASTRA.

Evenimentul este cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Culturală 2026, cu finanțarea Consiliului Județean Sibiu, și este susținut de CEC Bank. Partenerii culturali ai proiectului sunt Rețeaua Națională a Muzeelor din România și Asociația „Centrul Memorial dr. Gheorghe Telea-Bologa” Nou Român. Programul beneficiază și de participarea Asociației Haita.

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Twitter
Email
Caută