Campionii unei Comunități – Sport dincolo de scaunul rulant @ Sala Transilvania

Miercuri 12/08/2026
19:00

Zburătorii sărbătoresc titlul de campioni naționali printr-un meci amical cu vicecampioana Olandei și o campanie de strângere de fonduri

Echipa de baschet în scaun rulant Zburătorii va marca câștigarea titlului de campioană națională printr-un meci amical împotriva formației Rolstoel Basketbal Vereniging Middelburg, una dintre cele mai puternice echipe din Olanda. Evenimentul va avea loc în 12 august, de la ora 19:00, la Sala Transilvania din Sibiu.

Pe lângă componenta sportivă, evenimentul are și un obiectiv important de strângere de fonduri. Organizatorii își propun să atragă donații și venituri din vânzarea biletelor în valoare de 10.000 de dolari, sumă destinată achiziționării unor scaune rulante profesioniste pentru sportivi.

Campania beneficiază de sprijinul companiei doTERRA, care s-a angajat să dubleze suma strânsă de comunitate. Astfel, dacă obiectivul de 10.000 de dolari va fi atins, compania va contribui cu încă 10.000 de dolari, valoarea totală a finanțării ajungând la 20.000 de dolari.

Fondurile vor fi folosite pentru dotarea echipei cu echipamente sportive specializate, necesare în contextul extinderii lotului. În ultimul an, Zburătorii și-au mărit echipa prin cooptarea unor jucători noi și a mai multor juniori care își propun să practice baschetul în scaun rulant la nivel de performanță.

Biletele vor fi disponibile în sistem Early Bird până în 2 august, la prețul de 25 de lei, urmând ca ulterior accesul general să coste 30 de lei. Linkul pentru achiziționarea biletelor va fi publicat în perioada următoare de către organizatori.

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Twitter
Email
Caută