BISCUIT.RO | Conceptul și implementarea

ADRIANA SOHODOLEANU | Despre munca emoțională în afaceri locale

Caniculă la început de vară sau poate doar mi se părea mie. Mersesem pe jos vreo 45 de minute și mă scurgeam, părți din mine o luau la vale meticulos, lăsând dâre pe picioare, piept sau ceafă. Fața era roșie, rochia lipită de spate, tonusul bun — o precizare importantă.

Am cerut ceva fără cafea

Căutam umbră și am văzut la un parter de casă o cafenea nouă. Mană cerească în deșertul acela, vă zic! Am intrat și am cerut ceva fără cafea. Fresh de ananas, căpșune sau fructe de pădure?, m-a întrebat o (post)adolescentă. Căpșune, îi zâmbesc larg cu gândul la fructele pe care nu le-am luat de la piață ca să nu car prea mult pe lângă roșii, fasole și rucsac.

O văd că ia o cutie de suc de mere și toarnă undeva. N-o fi pentru mine — eram singura în interior; o fi bază, sigur ia acum căpșunele de la frigider. A luat în schimb o altă cutie cu suc de mere, i-a dat cep și a mai turnat undeva sub tejghea. Hm. Stau cuminte, conștientă că fața îmi e roșie și nu ar permite angoasari vizibile fără porecle de femeie nebună în pragul apoplexiei. Văd cookies în meniu și întreb ce fel. Mi se răspunde după o pauză lungă că nu au, nu mai au.

Lipsa de chef îmi taie orice altă întrebare

Vânzătoarea se apleacă, scotocește sub tejghea, ia ceva ce nu văd și, voilà, aud zgomotul mult-așteptat — blenderul! Mă fac că nu văd mâna cu care și-a aranjat discret pantalonii scurți un pic prea aproape de posterior. Ce-i drept, și-a pus șorțuleț când a început pregătirea comenzii. Primesc o băutură roz-maro și gust pregnant de mere. Mă costă 15 lei, deși pe meniu scrie mare 14. Îmi iau roșiile, fasolea și rucsacul și plec hidratându-mă.

Am văzut asta la multe afaceri locale. Apare o idee — pardon, un concept — și lucrurile merg bine: șoferii de Uber și Bolt nu anulează comenzile, vânzătorii sunt entuziaști și amabili, atmosfera e cool, produsele corecte, serviciile bune, avem o țară ca afară.

Fresh-ul e la PET

Apoi conceptul e copiat, afaceri similare apar ca ciupercile după ploaie și, puf, dispare țara ca afară. Adoptarea devine adaptare și mașinile nu mai sunt atât de curate, șoferul anulează de trei ori la rând, vânzătorul e lent, iar fresh-ul e la PET.

Sunt tot mai puține locuri în care astrele se aliniază și asta face ca achiziția unui covrig la Luca Agigea să devină memorabilă – nu doar sandvișul cu parizer nostalgic, ci și doamna amabilă care mi l-a vândut.

Da, știu că nu e ușor să lucrezi cu publicul, șase ani am ascultat zâmbitoare confesiuni, litanii și povești nesolicitate. În sociologie, a zâmbi ca parte din fișa postului se cheamă muncă emoțională.

E nevoie de training, dar și de recunoaștere și recompensare corectă a acestui tip de muncă, de gestionare a trăirilor și expresiilor de la locul de muncă. A fi vânzător nu e ușor și nici pentru oricine. Și acum o să-mi ziceți că e penurie de angajați, că e bine dacă respiră și vine dimineața la muncă și că îmi bat gura de pomană. Sau că vine criza și o să învățăm.

Text de ADRIANA SOHODOLEANU | BISCUIT.RO | EAT & DRINK

cover foto: Table