Parfumul lunii IUNIE2026 | BUKHARA By Ormonde Jayne prin ELYSEE PERFUMERY
„BUKHARA” face parte dintr-o serie complexă de parfumuri ale renumitei case britanice Ormonde Jayne dedicate Drumului Mătăsii, acea magnică rută care a inspirat o mulţime de creatori din arte diferite, care conecta Asia extremă cu Arabia şi, dincolo de aceasta, cu Europa.
Iată că şi lumea parfumeriei a reacţionat la bogăţia de poveşti, istorii, culturi şi arome puse în raport direct, acest „drum civilizator” fiind comparat deseori cu importanţa campaniilor marelui Alexandru – care a definit, înaintea sa, parcursul în sens invers – din Europa până în Extremul Orient.
În esenţa sa, „BUKHARA” e o astfel de poveste olfactivă, plină de complexitatea, rafinamentul şi eleganţa unui Orient stilizat, idealizat şi adus cu mare creativitate în lumea parfumeriei de nişă.
Aroma este una exotic-senzuală, asemenea unor experienţe de viaţă pline de incitare şi mister, de opulenţă, dar şi de subtilitate, consumate o singură dată într-o viaţă… pe acest drum legendar. Este un amestec elitist-oriental între feminin şi masculin, dintr-o lume a culturilor în conjuncţie, caracterizat printr-o aromă care trimite la un experiment trăit în mod fericit şi îmbie la redescoperirea de sine.
- Note de bază: vanilie / ambră / lemn de santal / extract de cedru alb / lemn de agar (oud)
- Note de mijloc: iasomie Sambac / tuberoze / floare de portocal
- Note de vârf: piersică / coacăze negre / bergamotă
Text de ALIN GĂLĂŢESCU | PARFUMUL LUNII








