Nominalizată la Premiile Gopo, categoria cea mai bună actriță în rol principal, artista independentă Eszter Tompa găsește credibilitatea mai importantă decât faima.
Actrița Eszter Tompa, descendenta unei familii artistice prestigioase de expresie maghiară din România, va afla luni, 4 mai, dacă la gala premiilor din industria cinematografică românească va primi trofeul cuvenit celei mai bune actrițe în rol principal – a fost nominalizată pentru rolul din Kontinental ’25, regizat de Radu Jude.
Eszter a stat de vorbă cu „Zile și Nopți” la revenirea în țară, după ce fusese în juriu la cea de-a 26-a ediție goEast – Festivalul de Film din Europa Centrală și de Est desfășurat în Germania.
Dacă n-o știți, citiți descrierea pe care i-a făcut-o goEast:
„Născută în Transilvania, actrița, regizoarea și autoarea și-a început pregătirea actoricească în Ungaria și a continuat-o în Germania sub îndrumarea lui David Esrig. Ulterior, s-a stabilit la Berlin. Tompa activează pe plan internațional în domeniul filmului, teatrului, performance-ului, teatrului de obiecte și joacă în opt limbi. În timpul pandemiei de Covid, și-a continuat studiile de film în România și Spania.
Scurtmetrajul său Dimineața lui Oedip (România, 2020) a fost premiat la Festivalul Internațional de Film Transilvania. Cel mai recent, a jucat în filmul lui Radu Jude, Kontinental ‘25 (România, 2025), care a fost premiat la Berlinale și i-a adus lui Tompa premiul pentru cea mai bună actriță la festivalurile de la Chicago și Gijón, printre altele”.
Pentru completarea portretului unei actrițe deja laureate internațional pentru rolul din filmul românesc Kontinental ‘25 de Radu Jude, care a luat Ursul de Argint pentru scenariu, ceea ce l-a făcut pe cineastul român să se amuze, „ei bine, eu sunt un scenarist prost, așa că este într-adevăr un premiu amuzant de primit!”: Eszter e strănepoata lui László Tompa, nepoata lui Miklós Tompa și a lui Gaby Mende, fiica lui Gábor Tompa – toate, nume rezonante ale culturii din România.
Ea însăși a făcut teatru (inclusiv de păpuși, o altă mătușă, Katalin Nagy, a cofondat teatrul Ariel din Târgu Mureș) și va mai face, așa cum ne mărturisește. Dincolo de ecran și de scenă, actrița originară din Târgu Mureș interpretează propriul său rol, de observatoare și de interpretă a lumii, de persoană căreia îi pasă nu doar de credibilitatea artistică pe care o pune mai presus de celebritate, nu numai de cine o înconjoară, ci și de ce o înconjoară.
După ce a jucat în Kontinental ‘25, Eszter avea să mărturisească, într-un alt interviu pentru „Zile și Nopți”:
„Arhitectura din Cluj și din împrejurimi mă afectează și personal. Griul monoton al caselor construite în linie, fără personalitate, transmite o uniformitate apăsătoare. Țin minte că, în timpul filmărilor, am intrat (cu echipa!) din greșeală într-o casă greșită, atât de similare erau între ele”.
-> Citește aici interviul cu Eszter Tompa din anul 2025.
Fără să-și dea seama, actrița se comportase ca personajul dntr-un film vechi rusesc – îmi aminteam greșit că era din Moscova nu crede în lacrimi (Rusia, 1980, regia Vladimir Menșov), când de fapt era personajul Jenia din Ironia sorții sau Să-ți fie de bine după baia de aburi! (Rusia, 1975, regia Eldar Riazanov), care intră în altă casă deoarece uniformizarea sovietică făcea ca la Leningrad și la Moscova două străzi să aibă același nume, blocurile, apartamentele, chiar și cheile de la intrare fiind identice!
Eszter, felicitări pentru nominalizarea la Premiile Gopo! Ce semnificație ar avea pentru tine câștigarea unui trofeu intern, după ce Orsolya din Kontinental ‘25 ți-a adus deja premii în SUA și în Spania?
Nu numai câștigarea, ci și nominalizarea este un semn că aparțin acestei industrii și eu, fiind din Transilvania, asta înseamnă foarte mult pentru mine. Cred că de multe ori n-am fost chemată la casting, fiindcă probabil nu vorbesc așa de bine sau am un accent (în limba română – n.r.). Da, s-ar putea să am un accent și accentul ăsta se schimbă în funcție de unde mă aflu și în ce limbă funcționez, dar eu lucrez în opt limbi. La Kontinental, Radu (Jude – n.r.) mi-a zis: «e prea bună româna ta, trebuie s-o stricăm și mai mult!”.
Am mai lucrat cu un tânăr regizor român, Paul Negoescu (la O lună în Thailanda, 2012, prima colaborare a lui Eszter Tompa la un film românesc – n.r.), care nu a precizat să vorbesc cu accent și am învățat fără accent. Și era surprins, nu era asta intenția lui! Eu mă bucur foarte mult fiindcă îmi plac filmele românești și mi-a plăcut să lucrez mai mult în România, mai ales că acum stau în România. Și da, deci este un semn că m-au luat în considerare și mă bucur.
Pentru că ești ceea ce se numește poliglotă, ca actriță română de expresie maghiară, cu rădăcini îndepărtate catalane, așa cum ai descoperit, voiam să te întreb: în ce limbă visezi?
Nu știu! De exemplu, ieri am visat în franceză! Am visat un prieten care mi-e foarte drag și pe care nu l-am văzut de mult. Am avut ceva vis ciudat, că era și cu război! Acum trebuie să zic că visez lucruri ciudate, fiindcă am venit de la Wiesbaden din juriul de la goEast, unde am văzut foarte multe filme, chiar cinci pe zi. Și am avut discuții până târziu în noapte.
Ai mărturisit într-un interviu că te-ai temut să nu strici filmul unui „cineast de geniu, ca Radu Jude”. E mai apăsătoare responsabilitatea asta, de a nu strica un film, decât povara de a proveni dintr-o familie cu mari oameni de cultură?
Nu se pot compara aceste două lucruri, deși poate că au aceeași rădăcină. E o chestie de încredere în tine, că îți știi meseria. Dar în același timp nu știm niciodată. Mie îmi plac filmele care își asumă un risc. Și îmi plac și artiștii care își asumă un risc. Cred că tot timpul când lucrăm, ar trebui să ne asumăm riscuri. Asta înseamnă să nu lucrăm cu gândul la un festival sau la garanții că o să fie bine, ci să căutăm ceva. Radu (Jude – n.r.) mi-a plăcut întotdeauna, fiindcă de când eram tânără am urmărit filmele lui.
Am văzut fiecare film și mi-a plăcut foarte tare că nu a încercat să repete o rețetă reușită. Adică nici măcar să se repete pe el. Găsește o structură și restul este foarte jucăuș și deschis. Chiar dacă, de exemplu, scenariul lui… Am citit undeva că cineva a scris că filmul este improvizat. Asta nu este adevărat deloc. Fiecare cuvânt și fiecare virgulă sunt scrise de el. În ceea ce privește legătura cu familia…
Bunicul meu, care din păcate a decedat de mai mulți ani, întotdeauna m-a încurajat, ca și bunica mea, spre această meserie cu foarte multă dragoste și încredere. Tatăl meu a fost mai sceptic, iar acum, când a trecut un timp, mă bucur foarte mult că pot să zic că am mers pe drumul meu și că nu am avut nevoie de ajutorul lui profesional în niciun moment. Pot să fiu mândră de asta și pot să-i fiu și recunoscătoare că nu mi-a pus scaunul sub fund în niciun moment.
Colegul tău de distribuție din Kontinental ‘25, Șerban Pavlu, îmi vorbea despre sentimentul straniu de a îmbrăca haina preoțească, fie și pentru un film. Plecând de la o scenă celebră din filmul lui Jude în care apari alături de Pavlu, te-aș întreba cum e să te rogi într-o limbă care nu e maternă.
Eu am o relație aparte cu limbile. În limba maghiară, există momente în care mi se pare mai ușor, fiindcă știu exact cum este corect, nu trebuie să verific, bineînțeles că atunci când știu gramatica, chiar nu am niciun dubiu că este așa cum cred eu sau cum îmi vine. Însă toate limbile le-am învățat emoțional. Adică trebuie să știți că eu am avut o relație cu cineva care este român și copilul meu este pe jumătate român. Mă îndrăgostesc în limbile în care joc sau lucrez.
Dacă știu bine, filmul Each of Us a intrat în postproducție. Ești în distribuție alături de o stea de cinema, Diane Kruger. În platou, are vreo importanță prezența unei vedete? Sau asta interesează doar presa și publicul?
Eu aș dori să zic că nu are importanță. Nu poate să repete altcineva în locul tău. Când lucrăm, suntem aceiași. Toți ar trebui să fim la același nivel, că altfel nu se poate. Pentru mine, să fii vedetă nu înseamnă nimic. Înseamnă mai mult să fii actriță bună – asta pot să pun în ghilimele – să fii justă, să fii credibilă și să găsești credibilitate în fiecare film. Fiecare film este diferit și fiecare personaj are alt limbaj. Dacă poți să renunți la ceea ce ai știut înainte și să începi de la zero fiecare proiect, atunci cred că asta respect cel mai mult.
Că veni vorba: Diane Kruger a fost întrebată dacă are o persoană la care merge frecvent pentru a cere sfaturi. Tu ai?
Da, am. Și am norocul că am niște prieteni care m-au susținut în acești ani. Adică întotdeauna avem nevoie! Acum, după Kontinental, am avut parte de recunoaștere, dar n-am avut, de exemplu, foarte multe proiecte din care să trăiesc. O să am niște proiecte în toamnă și anul viitor, știu și care sunt acestea. Am și un proiect de teatru acum. Dar am avut foarte multe luni în care practic n-am lucrat.
Avem foarte mare nevoie de oamenii ăștia, care sunt prieteni – și să fie și prieteni din industrie, care chiar au experiență. Un om pe care aș putea să-l menționez, care mă susține din anul 2009 – aici sunt recunoscătoare și TIFF-ului, fiindcă am avut prilejul să lucrez pentru juriu, vorbind multe limbi, am tradus pentru ediția din 2009 – este Jim Stark, care este producătorul Stranger Than Paradise (Mai străin decât Paradisul – n.r.), Night on Earth (Noapte pe Pământ – n.r.), filmele lui Jarmusch și multe altele.
El, nu știu din ce cauză, a fost convins că eu sunt o actriță bună și merită să nu renunț. De fapt, el este cel care mă sună poate o dată pe lună și întreabă de cariera mea și ce mai fac.
Ai avut curajul de a dezvălui că o prietenă apropiată, regizoarea Ana Felicia Scutelnicu, te-a felicitat pentru curajul de a fi „atât de urâtă” în film. Pe de altă parte, ai pomenit de faptul că în Germania era o problemă că nu arătai ca o nemțoaică. Vreau să te întreb dacă mai contează azi înfățișarea, într-o industrie construită cândva pe accentul pus pe felul în care arăți.
Cred că asta depinde de țări. Deci, în Spania, sunt frumoasă! Și în Franța. Dar, bine, asta, ce a zis Ana chiar era o chestie de cum am simțit și cum am încercat să mă simt în această arhitectură în care chiar te simți un pic apăsată. Și după o vârstă totul ți se arată pe față. O dată a menționat Radu (Jude – n.r.) că sunt prea slabă și prea tânără pentru acest rol – era o glumă, într-o repetiție, că, de fapt, m-ar fi ales fără să fiu ideală nici ca vârstă, nici ca măsură.
Nu mi-a zis nimic și nu mi-a cerut absolut nimic, deci nici să lucrez într-un birou de executor judecătoresc, a zis că nu e necesar pentru el. Dar eu m-am și îngrășat, n-o s-o mai fac decât pentru foarte mulți bani!
Dar, pentru asta, cred că a meritat că am tras pe mine niște ani în plus.
Spune-mi, te rog, în ce relație ești cu inteligența artificială? Pornind de la faptul că ai jucat și în Dracula, tot al lui Radu Jude, primul film important din România care folosește inteligența artificială.
Cred că ar fi bine dacă ar fi în folosul oamenilor, ca să aibă mai mult timp să citească și să stea împreună și să facă lucruri în natură. Dar, din păcate, cred că este tot la mâna unor oameni este care fac mulți bani pe seama noastră și se merge spre o lume de Huxley (aluzie la romanul „Minunata lume nouă” de Aldous Huxley – n.r.). Relația mea privată cu ChatGPT este că am certat ChatGPT, când a început să zică ”I’m happy with all my heart to help you!” („sunt fericit din toată inima să te ajut” – n.r.) și atunci am zis: «băi, tu nu ai inimă, ce vorbești?!».
L-am certat și chiar mă enervează. Câteodată e mai comod, dar știind câtă energie consumă, prefer „să dau” un Google clasic, dacă e să caut ceva.
Ok, dar azi AI-ul apare apare înaintea Google-ului clasic!
Știu că apare, dar eu mă duc mai jos și dau un alt click!
Am înțeles. Eszter, astăzi, deși părea că erai predestinată teatrului, într-un fel ai optat pentru film.
Teatrul era, cumva, teritoriul tatălui meu. Dar nu m-am îndepărtat așa de tare. Chiar cred că m-am întors în esență, fiindcă am fost și păpușară, am avut teatrul meu de păpuși la München timp de trei ani și am învățat enorm. Chiar aș fi vrut foarte tare să lucrez în România într-un teatru, de mai multe ori am încercat. Unii poate au prejudecăți – în România este complicat. Și a fost și greu, fiindcă am locuit aici, și trebuie să plec să lucrez.
Cum să zic, în Germania am trăit ca liber profesionistă și a fost ok, dar aici chiar nu poți să supraviețuiești, în orice caz, în România cred că e foarte greu dacă nu ești angajată undeva, să ai un salariu de bază.
Dar uite că am primit din străinătate și la toamnă o să joc acolo, am și început repetițiile.
Cum te manifești când câștigi un rol la un casting? Pe cine suni prima oară?
Cred că pe agenta mea. Sau pe vărul meu, care a jucat în scurtmetrajul meu Dimineața lui Oedip, a avut rolul principal. Și, sincer, mă bucur că l-am cunoscut – nu-l cunoșteam înainte – că avem o relație în care mă încurajează foarte tare.
Te consideri o cinefilă?
Da. Dar asta în ultima vreme și, trebuie să zic, și datorită lui Radu [Jude – n.r.] și lui Adi Sitaru. Și înainte eram, numai că ei mi-au deschis niște porți de care nu știam. Când am fost, de exemplu, la facultatea de teatru, am fost foarte tristă că nu avem și film, în Germania, și m-am abonat la o chestie de filme istorice, am văzut toate filmele lui Fellini, lui Pasolini, de mai multe ori, neorealismul italian a fost atunci mania mea.
Cât de des plângi când te uiți la filme?
Plâng! Și acum am plâns la un documentar, fiind în juriu, dar nu am dat premiu acelui film, fiindcă era mai convențional – adică a fost un film bine făcut, dar mai mult un film care nu poate să decidă dacă e reportaj sau cinema și, în acest caz, căutam ce este cinema. Dar povestea personajului m-a atins foarte tare.
Iar înainte am plâns cu hohote la filmul Blue Heron de Sophy Romvari, care e un debut foarte interesant și care mi se pare foarte bun, fiindcă lucrează foarte mult cu materia cinemaului și cu timpul. Deci plâng, plâng! Și în teatru, și în cinema. Mai ușor decât acasă!
Mai poți vedea filme detașată de când faci parte din cinematografie sau, defect profesional, cauți involuntar imperfecțiuni?
Da, deci pot să văd filmele detașată, dar cred că este o chestie, că poți să ai o poveste bună și chiar o poveste adevărată și poți să strici asta, poate să pară ceva foarte banal dacă nu ai găsit limbajul cinematografic cu care să povestești. După toate filmele pe care le-am văzut la competiția goEast, a trebuit să mă uit în avion la un Bergman ca să mă liniștesc! Când o să am bani, o să-mi cumpăr un proiector! Dar nu știu când o să fie asta…
Care e filmul care te-a marcat cel mai tare, dintre cele văzute la cinematograful Arta din Târgu-Mureș (orașul natal al lui Eszter – n.r.)?
La cinema Arta? La cinema Pitic am fost! Când eram mică, mama mea se uita la Hair de Milos Forman, pe VHS…
Care e cel mai frumos cinematograf din lume?
A fost unul în Barcelona, dar pentru mine, acum, trebuie să zic că este cinema Arta din Cluj. E foarte, foarte frumos făcut și e foarte multă muncă în spatele lui și nu știu cât o să supraviețuiască. E locul meu preferat din Cluj, unde chiar se întâmplă ceva și oamenii se adună și vorbesc despre cinema, este incredibil ce face Monica Sebestyen acolo, trebuie să zic.
Bun. La ce lucrezi acum?
Acum lucrez la mai multe proiecte. Unul este o piese de teatru, în străinătate. Și am alte proiecte cinematografice, dintre care unul este în Spania, unul în România și unul în Franța, dar acum, momentan, nu pot să vorbesc despre ele. Și o să filmez în Budapesta, la un film american. O să joc o franțuzoaică.
Baftă multă și mulțumesc!
Mulțumesc și eu!
Interviu de HORIA GHIBUȚIU
Premiile GOPO | Citește și un interviu exclusiv cu cineastul IGOR COBILEANSKI: „Nu prea știu să fac altceva”
