Heart2Heart @ The Pub – Universitatii

Heart2Heart @ The Pub - Universitatii

Heart2Heart @ The Pub – Universitatii

Steffen Hissingby este un cantautor norvegian de mare sensibilitate.

Cântă și compune de la 10 ani și tocmai și-a lansat un nou material muzical bine primit de public.

Nu o data a contribuit cu prestații live sau cesionarea drepturilor din difuzări Asociației umanitare Hand2Hand.

La precedenta sa vizită în România, a și înregistrat piesa Happy Hearts, scrisă de Steffen și Tom Andreassen (”inima” Hand 2 Hand de peste 25 de ani), după ce acesta tocmai suferise o serioasă intervenție chirurgicală cardiac.

Knut Marcus Røsnæs este, de asemenea, un cantautor norvegian care sprijină eforturile Hand2Hand de asigurare a unor condiții demne de viață și acces la educație pentru copiii orfani din România.

El a studiat jazz-ul în SUA la finalul anilor 90, dezvoltându-și un stil propriu care include elemente de jazz, blues și rock progresiv.

Pentru concertul din București a selectat cele mai representative piese ale sale scrise în ultimii 30 de ani în textele cărora îi regăsim trăirile din timpul petrecut traversând Oceanul Atlantic, al perioadei academice (studiind cum științele politice devin instrument utilizat de religiile lumii) dar și al acțiunilor umanitare în special alături de Tom Andreassen în Hand2Hand (unde s-a convins că lupta pentru valori ca solidaritatea universală sau drepturile omului pot învinge forța distructivă a doctrinelor politice sau religioase).

Unul dintre cântecele sale care se comercializează în favoarea programelor Hand2Hand De fapt, piesa Beautiful Day a fost scrisă inspirit de faptul că Tom Andreassen scria în fiecare zi pe Facebook “Wish you all a Beautiful Day”.

Vrei să fii la curent cu cele mai noi Evenimente, Filme și Festivaluri din România ?

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Twitter
Email
Caută