Articole Zile si Nopti Zile si Nopti
Concerte

Șaraimanic pres. Raluca Radu lansează ALAI @ Expirat

Șaraimanic pres. Raluca Radu lansează ALAI @ Expirat

Șaraimanic pres. Raluca Radu lansează ALAI @ Expirat

Open doors: 20:00 • Live: 21:30

Pe 1 aprilie ne adunăm în Expirat să primim ALAIUL. Raluca Radu lansează albumul ALAI la capătul unei călătorii cu adevărat vindecătoare prin 6 zone etno-folclorice diferite: Maramureș, Bistrița, Suceava, Vaslui, Vâlcea și Mehedinți.

Pe toate le va aduce pe scena din Expirat, pe toate le va cânta. Șaraimanic o va însoți să își scoată Alaiul în lume.

Vor fi pe scenă, alături de Raluca, muzicieni care știu să sune și să răsune. Alaiul Ralucăi Radu e potrivire de alămuri, percuție și câteva instrumente armonice care, împreună, vor vibra a viață și explorare, a ritm și vigoare: Daniel Macarov – trompetă, Tudor Dănăilă – tubă, Sebastian Florea – clarinet, Robert Ciubotariu – bariton, Lorin Mihalache – tobe, Alexandru Mişu – chitară, Florin Siia – bas.

ALAI e un nume pentru confreerie, îmbrățișare și conectare umană crudă, reală, vie: “În fiecare călătorie am căutat un cântec din folclorul crud, cântece vechi cântate de oameni. Întoarsă la București, am intrat în studio, acolo unde am păstrat un nucleu din crudul găsit și am compus cântece noi pe care le-am numit folclor copt”, spune Raluca.

Ceea ce a rezultat e o fuziune de stiluri, tradiții și ritmuri care pornește de la un nucleu folcloric, dar se rostogolește cu mult curaj spre elemente world music și groove-uri moderne.

Haideți în EXPIRAT. Pe 1 aprilie. Cu mic, cu mare. Cu tot ALAIUL.

Bilete:

– Presale: 80 RON (număr limitat)

– Acces general: 100 RON

Copiii sub 12 ani au acces gratuit atât timp cât sunt însoțiți de un adult plătitor de bilet.

Gândul de unde a pornit proiectul ALAI îl rostește chiar Raluca:

Tu de-a cui ești? e întrebarea pe care am auzit-o de sute, dacă nu chiar mii de ori în copilărie, la care răspundeam cântând și toți știau că sunt fata aia a lu’ Bulin de cântă.

La un moment dat am simțit să cânt și altor oameni și așa am ajuns la București, dar pe Calea Victoriei nu m-a mai întrebat nimeni de-a cui sunt și am început să uit, și a început să mi se facă dor să știu.”

ALAI e, așadar, o pledoarie pentru a fi împreună pe un drum născut din nostalgia unui sentiment inițial și inițiatic de apartenență.

Expirat

Vrei să fii la curent cu cele mai noi EvenimenteFilme și Festivaluri din România ?

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Share

Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Twitter
Email
Caută