Deșteptarea urmărește povestea Amaliei, o adolescentă de 16 ani, elevă într-un liceu de prestigiu, prinsă între nevoia de validare, presiunea performanței și violența invizibilă a mediului online. Anunțul calificării ei la etapa națională a olimpiadei de română stârnește o avalanșă de reacții, dar nu pe pagina liceului, ci în părțile nemoderate și incontrolabile ale internetului – culminând cu o imagine compromițătoare care începe să circule în rândul colegilor și pe paginile de bârfă ale orașului.
Amalia e sufocată de consecințe: rușine, izolare, agresiune verbală, stigmatizare publică, neîncredere din partea adulților și incapacitatea instituțiilor de a interveni. Piesa, scrisă pentru adolescenți și jucată de adolescenți alături de părinții lor adevărați, urmărește reacțiile colective ale colegilor, familiilor și profesorilor, dezvăluind un mecanism social în care responsabilitatea se diluează, iar vina se mută constant. Construită ca o polifonie de voci digitale și confesiuni intime, „Deșteptarea” este o radiografie a adolescenței în era rețelelor sociale și a inteligenței artificiale, un spectacol despre pierderea controlului asupra propriei imagini, despre fragilitatea identității, despre cât de subțire este linia dintre real și fabricat atunci când tehnologia devine armă și despre ce se întâmplă atunci când maturizarea se petrece mai mult în cloud decât în corp.
Distribuția: Amalia: Anastasia Vicoveanu Bogdan: Robert Balint/Filip Ionescu Bianca: Rebeca Rusu Cristina: Dania Uifaluși Cosmin: Benjamin Kendi Alex: Tudor Neagu Psiholoaga: Adela Lazăr Tatăl lui Bogdan: Richard Balint Mama Amaliei: Alina Leonte Tatăl Amaliei: Răzvan Vicoveanu Tatăl Biancăi: Alexandru Rusu
Regie: Bobi Pricop Muzică & Videoart: iRonic Distors Asistent Regie: Mihai Gligan Motion Graphic: Bogdan Țolea Programare Video: Constantin Șimon Operare Video: Sergiu Domide Coordonator actori-liceeni: Cosmin Petruț Psiholog – consultant: dr. Ioana Drugaș
Invitați speciali – apariții video: Silviu Faiăr, Really Rux, Sabina Teodora, Alex Zlăvog, Pete Line
Vârsta recomandată: +15 —————————————- Bilete la agenția teatrului: Luni: 𝟏𝟒:𝟎𝟎-𝟏𝟖:𝟎𝟎 Marți-Joi: 𝟏𝟐:𝟎𝟎-𝟏𝟖:𝟎𝟎 Miercuri-Vineri: 𝟏𝟎:𝟎𝟎-𝟏𝟒:𝟎𝟎 online: https://www.poftimcultura.ro/…/oradea-desteptarea… sau cu o oră înainte de spectacol (în limita locurilor disponibile)