Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti
Concerte

Haddaway @ Cosmo Dome

Haddaway

UPDATE EVENIMENT

Evenimentul de lansare a albumului „The Sun”, programat inițial pe 28 februarie la Cosmo Dome, a fost reprogramat pentru data de 18 aprilie. Concertul face parte din turneul Retro Love Tour și marchează debutul pe scena din România al noului material discografic al artistului, alături de live band-ul său.

Decizia vine din motive independente de voința artistului, care a transmis un mesaj fanilor:

„Din motive care nu țin de mine, evenimentul de lansare a noului meu album The Sun de la Cosmo Dome se mută pe 18 aprilie. Eram cu adevărat entuziasmat pentru această seară și știu că și voi la fel. Dar atunci când anumite lucruri nu se aliniază așa cum ar trebui, nu pot oferi spectacolul pe care îl meritați. În loc să fac compromisuri, am ales să amânăm, ca să putem face lucrurile așa cum trebuie.

Vă mulțumesc pentru înțelegere și pentru susținere. Vă promit că va merita așteptarea.

P.S. De data asta vin cu soarele la propriu… și nu cu unul, ci cu doi invitați surpriză.”

Biletele rămân valabile pentru noua dată, iar acestea pot fi achiziționate în continuare de pe iabilet.ro.

Pe 18 aprilie, publicul român este așteptat să se bucure de o seară dedicată muzicii, de conexiunea directă cu artistul și să se bucure de o experiență live completă, care îmbină hiturile consacrate cu energia noului album.

Așadar, la doar câteva zile după Paște, România se pregătește să retrăiască febra anilor ’90, odată cu revenirea pe scenă a uneia dintre cele mai mari legende eurodance din lume. Haddaway va susține un concert în țara noastră, un eveniment care promite nu doar nostalgie, ci și o demonstrație clară de forță, vitalitate și profesionalism artistic. La 61 de ani, artistul arată că succesul adevărat nu se stinge, ci se transformă în experiență și carismă.

Publicul va avea ocazia să asculte live piesele care au scris istorie și au cucerit topurile internaționale: „What Is Love”, hitul devenit imn global, „Life”, „Rock My Heart” și emoționanta „I Miss You”. Melodii care au trecut testul timpului și care, reinterpretate pe scenă, continuă să electrizeze generații întregi.

Cei care l-au văzut recent în concerte spun același lucru: Haddaway impresionează printr-o energie scenică remarcabilă, o voce solidă și o prezență care domină scena. Artistul nu se bazează doar pe trecutul său glorios, ci pe o disciplină personală care l-a menținut în formă fizică și mentală de-a lungul anilor.

Biletele pot fi achiziționate de pe iaBilet.ro.

Știrea inițială – Haddaway @ Cosmo Dome

Haddaway ajunge pentru prima dată la București, pe 28 februarie, la Cosmo Dome, unde va lansa albumul „The Sun” în fața publicului român, însoțit de live band-ul său.

Concertul din București face parte din turneul Retro Love și marchează debutul pe scenă al noului material, promițând o seară dedicată nostalgiei, dar și noilor începuturi, într-un show care îmbină hiturile consacrate cu energia proaspătă a celui mai recent single.

„The Sun” marchează o nouă etapă artistică în cariera lui Haddaway, o revenire la emoția și sound-ul atemporal care l-au consacrat la nivel global, reinterpretate într-o cheie modernă. Albumul îmbină elemente pop și eurodance cu influențe subtile de jazz și ritmuri reggae, rezultând un mix nostalgic, dar surprinzător de actual.

Haddaway

Despre Retro Love

Retro Love este un nou concept de experiență dedicat anilor ’90 și 2000 – o petrecere totală, cu DJ set-uri iconice și invitați speciali care au scris istorie pe ringul de dans.

Retro Love readuce la viață energia autentică a petrecerilor care ne-au definit generația și îl aduce din nou pe legendarul Haddaway la București, pentru un moment cu adevărat special: lansarea oficială a noului său album, „The Sun”. Haddaway va urca pe scenă alături de trupa sa live, vom asculta în premieră piesele noului album și vom dansa pe hiturile care au cucerit lumea.

Invitat special al serii este Dr. Alban, care va aduce pe scenă energia sa inconfundabilă și piese clasice precum „It’s My Life”, transformând noaptea într-o adevărată celebrare a anilor de aur ai muzicii dance.

Mai multe detalii puteți afla de aici

Haddaway @ Cosmo Dome

Vrei să fii la curent cu cele mai noi Evenimente, Filme și Festivaluri din România ?

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Share

Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Twitter
Email
Caută