Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti
Festival

Momente de Ogradă 2026

Ograda este despre prieteni și ceea ce fac ei, despre poveștile lor care se întâlnesc și se completează.

Ograda e făcută din toate aceste povești, din muzica ce nu are nevoie de un stadion ca să fie bună, din mâncărurile molcom dospite, din momente care nu au nevoie de o lumină specială și din timpul care curge altfel alături de familie, prieteni și copii.

„Ritualurile presupun magie repetată. Pentru că asta înseamnă prietenii.
Prieteniile mor dacă nu le ții în viață, dacă nu te strădui să le faci să meargă, dacă nu îți pasă.

Ograda e o stare de spirit pe care eu nu am găsit-o nicăieri. Câtă vreme trupele vor fi parte din public, câtă vreme copiii puștilor de ieri, maturii de azi, se vor sui pe scenă… Ograda se va întâmpla.

Îmi pare bine pentru oamenii care au văzut și simțit locul ăsta, îmi pare rău pentru toți cei care nu au ajuns aici. Sunt infinit mai săraci.”
– Ștefan Chirițescu

Momente de Ogradă XII este despre pasiuni.

Sunt 12 ani de când ograda noastră este și a voastră.
Ne-am întâlnit cu drag în acești ani într-un loc în care, preț de câteva zile, timpul se măsoară altfel. Ceaunele bolborosesc la foc molcom, mintea și sufletul zburdă prin cântări, iar poveștile curg până târziu în noapte, hrănite de licori proaspete.

Din când în când, printre tobe și bași, se aude un sunet discret de zaruri, Nadia dă strigare la frământat și întins plăcinte, Nicole împletește gânduri pe fire colorate, și pe scenă vorbim despre lucrurile mici sau care vor să fie.

Ograda este despre pasiuni.
Despre acele lucruri care ne fac inima să bată mai tare și timpul să stea în loc. E despre pasiunea de a cânta, a găti, a povesti și a transmite copiilor bucuria de a fi împreună. Fiecare pasiune spune cine suntem și ce purtăm în suflet.

Pentru unii dintre noi, Ograda este locul în care am descoperit pasiuni și pentru care revenirea în fiecare an a devenit o pasiune.


Vrei să fii la curent cu cele mai noi Evenimente, Filme și Festivaluri din România?

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Share

Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Twitter
Email
Caută