Povești din culise: „O neasemuită poveste, în așteptarea Nașterii Domnului” de Constantin Chiriac

Constantin Chiriac De Constantin Chiriac | Publicat: 15 decembrie 2025


În lumina unui soare nefiresc de frumos, într-un anotimp neprecizat parcă, adun din crâmpeiele nopții lumina unei imagini pe care scena teatrului sibian mi-a dăruit-o: dansul sforilor.

În 2001, împreună cu Silviu Purcărete, Vasile Șirli, Helmut Stürmer (care acum ne zâmbește din Ceruri) și echipa TNRS, începeam o aventură transformată în 15 spectacole montate pe scena sibiană. Spectacole care au călătorit roată împrejurul lumii, uimind publicul de pretutindeni.

Facem o punte peste timp și „Neasemuita poveste a lui Abul Hossein Yemenitul și a fugii lui în pustie” ne poartă într-un decor somptuos al covoarelor care îmbracă cu frumusețea, cu mătasea și liniștea lor toată scena sibiană.  O poveste despre poveste, pentru că, vorba poetului, „Fiindcă unde nu-i poveste/ Lume nu-i și om nu este/ Și, de fapt, nimica nu-i”.

Pornim această frumoasă și inedită aventură alături de inegalabilul magician Silviu Purcărete, Vasile Șirli (de o tinerețe și o lumină aparte, resimțită de toți actorii pe parcursul repetițiilor din acești ultimi doi ani) și Dragoș Buhagiar (care imaginează spații, costume și lumini menite să aducă aura poveștii aproape de sufletul spectatorului).

Ne pregătim de un festin teatral, cu toate biletele vândute la cele nouă reprezentații, începând cu finalul săptămânii care întâmpină Nașterea Domnului Iisus prin sărbătoarea ce deschide poarta colindătorilor: Moș Nicolae, care umple ghetuțele și sufletele oamenilor cu daruri. Apoi, înaintea Nașterii Domnului, v-am pregătit alte trei reprezentații și tot atâtea peste cumpăna dintre ani, la Bobotează și la Sfântul Ion.

Dragii noștri spectatori, voi care, cu toții în cor, spuneți „Mergem la teatru!”, care este în fiecare loc al lumii, dar, mai ales, în locurile create de noi special, vă așteptăm să vă împărtășim aceste frumoase emoții de Sfântul Nicolae, de Nașterea Domnului, de Botezul Domnului și în fiecare zi din an. Vă iubim! La mulți ani!

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută