Cluj-Napoca își adaugă pe hartă un nou reper al industriilor creative internaționale. Între 3 și 5 octombrie, fosta fabrică de cereale de pe strada Cheile Baciului nr. 4 prinde viață într-o formă neașteptată.
Asociația ZONA Creative Space inaugurează aici cel mai mare hub cultural din oraș, prin evenimentul „Seeding”, o celebrare a artei, tehnologiei și comunității.
Timp de trei zile, fiecare etaj al clădirii industriale va fi transformat într-un teritoriu al imaginației, unde expozițiile multimedia și new media se vor împleti cu performance-uri interactive, intervenții live, concerte, DJ sets, soundscapes și proiecții de scurtmetraje sau filme experimentale.
„Seeding este începutul a ceva uriaș: vrem să aducem împreună o comunitate care să dea viață acestui spațiu, un ecosistem colaborativ și sustenabil, conectat atât la scena locală, cât și la rețele internaționale”, spun fondatoarele Ruxi & Nora.

Prin acest proiect, ZONA Creative Space marchează transformarea unei clădiri industriale într-un spațiu cultural deschis experimentului, colaborării și creșterii organice a ideilor. Aici, trecutul întâlnește arta new media, individualul se transformă în colectiv, iar semințele imaginației dau naștere unor noi forme de expresie artistică.


Evenimentul este susținut de parteneri precum UndaObscura, cue++, NonCentru, CineParadis, Interact Transilvania, Rock Academy, Musicronicles și MindTools, dar și de sponsori din comunitatea locală, printre care Fundația Alma Mater și Centrul educațional JOACA.


