În oglinda arheologiei: chipul femeii de la mamă la zeiță @ Palatul Culturii
Atelierul intitulat „În oglinda arheologiei: chipul femeii de la mamă la zeiță” propune o incursiune educativă în lumea femeilor din Antichitate – de la copilărie și maternitate, până la reprezentarea mitologică a zeițelor protectoare. Activitatea este concepută pentru a stimula curiozitatea, creativitatea și empatia celor mici, în timp ce descoperă rolul esențial al femeii în societățile de altădată.
Cum se desfășoară atelierul?
După o scurtă prezentare ghidată prin expoziția „Oglinda frumuseții. De la simplitatea femeii la divinitatea zeiței în Antichitate”, copiii, cu varsta cuprinsă între 6 și 10 ani, vor fi invitați în sala de educație muzeală, unde vor da viață propriei viziuni despre mama din Antichitate, desenând silueta unei femei în ipostaza de mamă, însoțită de obiecte magice cu rol protector: bijuterii, vase fermecate sau alte talismane imaginare.
Atelierul durează aproximativ 90 de minute, prețul unui bilet este de 30 de lei și se defășoară cu un număr minim de 5 persoane și maxim de 20.
Programările se fac la numărul de telefon 0232. 275. 979, interior 116, sau prin mesaj privat pe pagina Atelierele DICE, cu cel puțin o zi înainte.


Vrei să fii la curent cu cele mai noi Evenimente, Filme și Festivaluri din România?
- Calendar Evenimente din România
- Calendar Evenimente din Iași
- Program Filme Iași
- Calendar Festivaluri Romania




