Rom de vară
În iulie, ziua de băut rom pică în a doua sâmbătă a lunii. Să ne aplecăm nițel asupra acestei licori magice.
În continuarea trecerii pe răboj a zilelor de consumat alcool din cadrul metodei de băut cu calendarul, care nu exclude băute responsabile și-n alte zile, vă rog să notați în calendar data de 12 iulie, care pică în mod tradițional în a doua sâmbătă din a doua lună de vară.
Toată lumea cu o gură și cu acces la Internet știe care e treaba cu orice distilat alcoolic obținut din suc fermentat de trestie de zahăr, asociat cu Caraibele, dar care azi e produs din Scoția și Africa până în Hawaii.
Vara, romul se varsă într-o miriadă de combinații tropicale, de la Daiquiri, Mojito, Piña colada și Cuba libre până la o bunătate pe care „Forbes” a găsit-o în restaurantul Bottino din New York, unde echipa localului a creat un cocktail cu rom jamaican, prosciutto San Daniele de la mama lui, pepene galben dulce ca ziua de leafă și câțiva stropi de lămâie care să stingă arșița și să completeze gustul umami din pahar.
Știu din presa internațională că în 1943, un muzician calypso pe nume Rupert Grant, cu numele de scenă Lord Invader, era indignat că soldații americani beau „Rum and Coca-Cola” și foloseau „dolarii yankei” pentru a curta (sau cumpăra) femeile locale. Așa s-a născut unul dintre primele mari succese muzicale despre rom, piesa în stil calypso „Rum and Coca-Cola”, cu versurile lui Grant și linia melodică unei clasice martinicane,
„L’Année Passée”. Actorul Morey Amsterdam și câțiva complici au „împrumutat” melodia, i-au schimbat din versuri, Andrew Sisters au interpretat-o, iar BBC a interzis-o, căci menționa un produs comercial, alcool și prostituție. Ce destin, marcat parcă de băutură nemăsurată!
Știu însă din presa română că romul te scoală din morți, așa cum reiese dintr-un pasaj publicat în „Voința națională”, în aprilie 1898, în articolul intitulat „Îngropat, desgropat, viu sau mort?”:
„Pentru mine, el nu este mort; este pur şi simplu adormit. ÎI păzesc şi, îndată ce va face vr’o mişcare, am să’l iau în braţe şi’i torn pe gât un păhăruţ de rom cald şi zaharat”.
Românii cunoșteau romul încă de la 1895, potrivit articolului unui anume Gheorghe Munteanu, publicat în „Voința națională”, sub titlul „La ce visează Cuba”, dar încă de pe atunci aveau carențe de cultură generală:
„Românul când aude de Cuba formulează aproximativ această asociație de idei: Rom de Iamaica, țigări de foi de Cuba. Precizarea locului geografic pe care îl ocupă Cuba devine mai dificilă. Undeva prin America Centrală. În cazuri fericite știe că țara de care se leagă indispenzabil spirale de fum și arome de tutun, este o țară insulară. Paralel românul bineînțeles se revoltă când un englez adresează o scrisoare pentru România astfel: X.Y. București (Bulgarie)”.
Dacă bem rom de atunci, hai să nu ne batem joc de tradiție tocmai în iulie!
Text de HORIA GHIBUȚIU | OPINII
Photo by On Shot
