Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 02/02/2025
Muzică

VAMOS! Pe 12 februarie trupa Cuibul lansează în The Pub Universității București, noul lor album 

Redacția Online Zile și Nopți De Redacția Online Zile și Nopți | Publicat: 2 februarie 2025 | Actualizat: 1 februarie 2025
VAMOS! Pe 12 februarie trupa Cuibul lansează în The Pub Universității București, noul lor album 


VAMOS! Pe 12 februarie trupa Cuibul lansează în The Pub Universității București, noul lor album

Cuibul – una dintre cele mai emblematice trupe rock din Republica Moldova, și-a sărbătorit peste 30 de ani de activitate revenind la esența sonoră care i-a consacrat. Cu un stil ce combină crossover-ul de chitară cu influențe de grunge, funk și rock, formația își continuă evoluția muzicală.

Noul album, Vamos (în traducere din spaniolă, “înainte”), reprezintă o veritabilă antologie a pieselor favorite ale trupei înregistrate de-a lungul timpului.

Îl poți asculta pe toate platformele de streaming audio, accesând link-ul următor: cuibul.lnk.to/Vamos

Acesta este primul album în care majoritatea pieselor sunt interpretate de Igori Dînga în limba română, însă albumul include și melodii în engleză și germană. Câteva dintre piesele de pe album sunt interpretate de Lidia Scarlat, iar colaborarea se menține, deși artista locuiește în străinătate de câțiva ani.

În București, Vamos va fi lansat pe data de 12 februarie 2025, în The Pub Universității, unde trupa Cuibul va aduce energia sa inconfundabilă. Biletele sunt disponibile pe AmBilet.ro.

Odată cu lansarea acestui album, rockul românesc capătă o nouă dimensiune. Înregistrat între anii 2022 și 2024 în propriul studio al trupei din Chișinău, albumul conține 13 piese care aduc un omagiu muzicii power-rock, stilul care i-a inspirat și i-a motivat pe membrii formației la începuturile anilor ‘90. 

Până în prezent, au fost lansate 6 single-uri însoțite de videoclipuri, toate acestea fiind disponibile pe canalul de YouTube al trupei. Dintre acestea, de o atenție deosebită s-a bucurat videoclipul piesei Doina Rock’N’Roll, realizată în colaborare cu trupa Zdob și Zdub:

VAMOS! Pe 12 februarie trupa Cuibul lansează în The Pub Universității București, noul lor album 

Componența trupei: 

Ghenadie Barbu – tobe

Sarik Vatavu – chitară

Andrei Boico – bas

Igori Dînga – chitară/voce

Lidia Scarlat – voce/co-autor de versuri

Alte link-uri utile: 

cuibul.md

fb.com/Cuibul

instagr.am/cuibulmusic

youtube.com/user/CuibulOfficial

cuibul.bandcamp.com

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută