Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 30/07/2024
Viața Orașului

Interviu cu Sorin Itu despre Transylvania Classic 2024 și cum vor fi marcați cei 50 de ani de Transfăgărășan

Răzvan Sădean De Răzvan Sădean
Comentarii Interviu cu Sorin Itu despre Transylvania Classic 2024 și cum vor fi marcați cei 50 de ani de Transfăgărășan Share Interviu cu Sorin Itu despre Transylvania Classic 2024 și cum vor fi marcați cei 50 de ani de Transfăgărășan


Transylvania Classic, competiția dedicată mașinilor clasice și electrice, revine între 8 și 10 august.

Am aflat de la Sorin Itu, organizator, tot ce se întâmplă în cartierul general al evenimentului din Piața Mică, dar și cum vor fi marcați cei 50 de ani de când România are ”cel mai frumos drum din lume” – Transfăgărășan.

Caracterul inedit al evenimentului Transylvania Classic e dat de mixul de mașini clasice și electrice. Să le luăm pe rând. Mașinile de epocă vin cu o poveste. Cum poate afla publicul aceste povești?

Evident, fiecare mașină are o poveste, iar în cazul celor clasice, numărul poveștilor este la fel cu cel al orelor petrecute de proprietari în garaj pentru a le recondiționa. Este vorba de multă muncă și  pasiune, iar partea cea mai frumoasă este că aceste povești se pot afla direct de la cei care conduc aceste bijuterii în cadrul evenimentului nostru.

Pe de cealaltă parte avem participanții care preferă mașinile viitorului. Nemaifiind vorba despre modele de colecție care nasc nostalgii, cu ce provocări vin deținătorii de mașini electrice?

Încă de la început am făcut și o clasă specială dedicată mașinilor electrice, pentru că acestea, cel mai probabil, reprezintă viitorul mobilității noastre. La prima ediție am avut la start trei mașini electrice, care în ziua a doua nu au parcurs tot traseul pentru că nu aveau suficientă autonomie.

Dar câțiva ani mai târziu, toate mașinile pot parcurge întregul traseu, chiar și fără să alimenteze peste noapte în Piața Mică. Cred că este cel mai bun exemplu legat de cât de repede au evoluat aceste mașini. Acum provocarea e să parcurgă traseul cu cel mai mic consum de energie posibil și să nu primească foarte multe puncte de penalizare.

Anul acesta se împlinesc 50 de ani de când avem în România ”cel mai frumos drum din lume” – Transfăgărășan, care a făcut parte mereu din traseul raliului. Cum veți marca această aniversare?

”Cel mai frumos drum din lume” a fost inclus în programul evenimentului încă de la prima ediție și a fost de fiecare dată cea mai spectaculoasă probă a raliului Transylvania Classic.

Și în 2024, punctul culminant va fi, desigur, urcarea pe Transfăgărășan, iar concurenții se vor lupta pentru Trofeul Transfăgărășan, un trofeu special care va fi oferit echipajului care câștigă această probă. Astfel, câștigătorul probei speciale de pe Transfăgărășan va intra în posesia unui trofeu unicat, conceput de artistul sibian Ioan Tămâian.

S-au scris multe povești pe acest drum la Transylvania Classic, în edițiile de până acum și sunt sigur că și anul acesta urcarea pe Transfăgărășan va fi o experiență unică pentru participanți.

Care sunt elementele care conferă caracterul inedit al fiecărei etape în parte?

Avem un traseu de peste 400 de km pe cele mai frumoase drumuri din județul Sibiu. Pe acest traseu există și 13 probe speciale cu puncte de control orar gândite să solicite la maximum participanții. Cel mai inedit lucru la un raliu de regularitate este că fiecare echipaj află care va fi traseul cu foarte puțin timp înainte de start.

De asemenea, fiecare probă specială are particularitățile ei pe care concurenții le vor descoperi abia în timpul concursului. Așa cum a fost încă de la prima ediție, Transylvania Classic e unul dintre cele mai dificile raliuri de regularitate din România.

Cartierul general al evenimentului va fi în Piața Mică. Ce vor putea vedea și face aici spectatorii în cele trei zile de Transylvania Classic?

Acțiunea începe încă de joi seara, pe 8 august, când e programat startul festiv. Spectatorii vor putea admira mașinile înscrise în competiție și vor putea afla mai multe despre fiecare model. După start, echipajele vor pleca într-un tur la pas pe străzile din centrul vechi, după care vor reveni în Piața Mică.

Tot aici va avea loc și evenimentul  Orange Weekends, proiecția de film fiind înlocuită acum cu o zonă în care pasionații de jocuri video își vor putea arăta abilitățile. De asemenea, și partenerul Snap-On a pregătit o serie de activări pentru toți cei care vor fi în Piața Mică pe toată perioada raliului.

Tot aici se va desfășura sâmbătă seara, 10 august, festivitatea de premiere. Așa că toți cei care vor să vadă echipajele participante, dar și să afle mai multe despre mașini și să participe la evenimentele speciale organizate de parteneri sunt așteptați în Piața Mică în fiecare zi, de joi și până sâmbătă seara.

Pornind de la moto-ul evenimentului ”Un raliu ca o vacanță”, de ce e potrivit weekend-ul când are loc Transylvania Classic pentru un city break pentru cei din afara Sibiului?

Transylvania Classic atrage două tipuri de turiști la Sibiu. Pe de o parte sunt cei pasionați de mașini care vin să admire modelele clasice și electrice, iar pe de cealaltă parte sunt cei care vor să descopere frumusețile Sibiului de la volanul mașinii personale, iar asta e cu adevărat o experiență unică.

În fiecare an alegem traseul în așa fel încât participanții să descopere cele mai frumoase locuri din județ și să se simtă efectiv ca într-o vacanță. Partea frumoasă e că acest raliu de regularitate e deschis pentru oricine deține un carnet de conducere valabil și se poate participa cu orice tip de mașină.

Anul acesta sunt participanți din Belgia, Germania, Franța, Cehia și Grecia, confirmând încă o dată că evenimentul a devenit o atracție și pentru străini care vor să descopere în acest fel orașul și județul Sibiu.

Transylvania Classic 2024 se desfășoară în perioada 08 – 10 august 2024 și este o acţiune cofinanţată de Primăria Municipiului Sibiu și de Consiliul Județean Sibiu. Transylvania Classic este o competiție dedicate mașinilor clasice și electrice susținută de Orange.

Partenerii evenimentului: Orange, Snap-on, flylili.com

Parteneri mobilitate sustenabilă: Retrasib, EV-mag, Asociația pentru Electromobilitate, Tesla Happy Owners România

INTERVIU DE RĂZVAN SĂDEAN, apărut în revista Zile și Nopți Sibiu, nr. 13, 1-15 august 2024

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută