
Vă invităm cu mic cu mare să vă alăturați cercului de tobe și arte comunitare ce va avea loc în fiecare zi de miercuri între orele 19:00 – 21:00 în Parcul Libertății din Oradea, din 8 mai până în 10 iulie.

Noi venim cu voia bună, cu tobe și alte instrumente de percuție la care puteți cânta, și cu diferite ateliere de pictat, desen sau cusut la care puteți participa. Voi vă puteți alătura cu propriile instrumente acustice, cu mișcări de dans, sau cu alte activități pe care vreți să le împărțiți cu ceilalți. Activitățile se vor desfășura liber, însă, la nevoie, coordonatorii noștri vă stau la dispoziție pentru a vă îndruma.

Acest proiect răspunde nevoii de reinventare a unui spațiu de socializare informal, nelimitat de bariere culturale, sociale sau de vârstă, care operează în baza unor elemente co-creative precum muzica și dansul, imitând adunările de odinioară de la sat în care oamenii cântau și jucau hora împreună.